Salariul minim s-a mărit în ultimii 8 ani cu 200%

0

În ultimii 10 ani salariul minim din România a crescut cel mai mult comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene. Suma s-a dublat, însă rămâne în continuare una dintre cele mai mici din Europa.

De la 1 ianuarie 2010 până la 1 ianuarie 2018, salariul minim a urcat cu peste 200%. Astfel, din acest punct de vedere ne poziţionăm pe primul loc la nivel european. Şi cum din 2010 încoace aproape în fiecare an am asistat la creşterea salariului minim pe economie, cifrele nu ar trebui să ne surprindă.

În bani, asta reprezintă o mărire de puţin peste 1200 lei, adică echivalentul a 260 euro.

Deşi la mare distanţă de ţara noastră, locul doi în clasamentul realizat de Eurofound este ocupat de vecinii bulgari, unde creşterea a depăşit 110%. Podimul este completat de Ungaria, cu un avans încă şi mai mic – sub 90%.

În ciuda tuturor acestor creşteri procentuale, România continuă să se numere printre ţările cu cel mai mic salariu minim din Europa: puţin peste 400 de euro pe lună. Ca să vă faceţi o idee, doar Bulgaria şi Lituania aveau, la începutul acestui an, au salarii minime mai mici – de 400, respectiv 260 euro pe lună.

La polul opus, cel mai mare salariu minim este în Luxemburg – aproape 2000 euro pe lună. Şi în Olanda şi Irlanda, salariul minim depăşeşte 1500 euro pe lună.

Însă, creşterea salariului minim din România nu rezolvă problema nivelului de trai. Realitatea din spatele statisticilor dovedește că romanii continuă să emigreze în vestul Europei, în căutarea unui trai mai bun. Culmea e că nu ne pleacă doar forţa de muncă necalificată. Încep să emigreze şi specialiștii.

Datele arată că în ultimii 10 ani 3,4 milioane de români au plecat din ţară din 2007 până în 2017.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.