Guvernul modifică Legea Salarizării Unitare. Sindicatele renunță la greva generală din 11 mai

0

Guvernul a decis să modifice legea salarizării unitare. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, după discuții cu sindicaliștii.

Declarații făcute de Sorina Pintea și Olguța Vasilescu: 

Sorina Pintea

– Regulamentul sporurilor au fost aplicate în mod subiectiv. Vă dau două exemple: Arad și Focșani. S-a decis modificarea legii salarizării. Nu modificăm procentul de 30%.

 Lia Olguța Vasilescu

– Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.

– Păstrarea actualelor limitele prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

– Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în Art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

 Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%.

– Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

– Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.

– Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.

Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.

 

Criza fără precedent în sistemul Sanitar de stat: la Spitalul Județean din Oradea toți medicii de la Urgențe si-au dat demisia.

S-au revoltat când au aflat că sporurile pentru munca în condiții deosebite vor fi micșorate, în urma unei decizii luate potrivit legii, de Consiliul Local. Şi asistenții spun că îşi pregătesc demisiile, iar spitalul, cel mai mare din oraş, este în pericol să rămână fără personal. În tot acest timp, sindicaliştii din sănătate ameninţa că vineri tot sistemul sanitar va fi în grevă generală. Reprezentanţii lor au fost la negocieri cu premierul, dar până acum nu au ajuns la un acord.

Sătui să mai aştepte, toţi medicii din cadrul serviciului UPU-SMURD Bihor au semnat o cerere de demisie colectivă, care intră în vigoare pe 14 mai. Şi au postat pe un site un anunţ potrivit căruia “cauta spital”.

Dr. Dacian Juca, locţiitor şef UPU Oradea: “Nu va mai fi terapie intensivă mobila în judeţul Bihor, nefiind departamentul de urgenţă nu ştiu cine îşi asumă răspunderea să lucreze în departamentul de urgenţă.”

Doctorii susţin că au lăsat o săptămână răgaz conducerii spitalului şi primăriei ca să găsească o soluţie. Ei sunt revoltaţi din cauza deciziei Consiliului Local de a diminua sporurile pentru condiţii deosebite de muncă. Scăderea este de 60 la sută pentru medici,â şi 20 la sută pentru asistenţi, potrivit legii. Şi cei din urmă au anunţat că vor demisiona.

Claudia Highidus“Ne nemulţumeşte scăderea sporurilor, care s-a făcut fără nicio consultare a medicilor şefi de secţie, a secţiilor grele, care sunt direct afectate de acest lucru.”

Dr. Dacian Juca: “Acest protest a pornit de la respectarea unor principii de bază, echitabilitate, să fim echitabili şi să fim la fel în toată ţara.”

Primarul le-a cerut protestatarilor să aştepte încă o lună, timp în care spune că va găsi o rezolvare.

Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea: “Având responsabilitatea funcţionarii acestor spitale, a celor aproape 4000 de angajaţi care lucrează în spitale şi ai miilor de pacienţi, aveam varianta să mă spăl pe mâini sau varianta să văd, totuşi, ce se întâmplă şi să susţin nişte decizii. Şi-am susţinut propunerile de a aplica diferenţiat aceste sporuri.”

Pe de altă parte, în Bucureşti, negocierile purtate încă de dimineaţă la Guvern, între premier şi reprezentanţii Sanitas au rămas fără rezultat. Sindicaliştii ameninţa că vineri declanşează greva generală.

Sursa: Stirileprotv.ro
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.