Libra Internet Bank raportează un profit de 22 de milioane de lei, în creștere față de perioada similară a anului trecut

0

Libra Internet Bank raportează un profit net de 22 de milioane de lei pentru primele trei luni ale lui 2018, în creștere susținută față de perioada similară a anului trecut, când profitul realizat a fost de 8,4 milioane de lei.

Majorarea profitului a fost generată, în primul rând, de creșterea portofoliului de credite, dar și de scăderea semnificativă a provizioanelor și optimizarea cheltuielilor operaționale.

“Profitul obținut exprimă atenția pe care o acordăm calității serviciilor oferite clienților noștri, împreună cu o preocupare permanentă de a gestiona cât mai bine resursele existente și de a automatiza fluxurile din punct de vedere tehnologic. Suntem într-o fază deosebit de interesantă, în care inovația este prețuită în mod special de clienți, deschizând totodată noi oportunități”, a declarat Emil Bituleanu, Director General Libra Internet Bank.

La 31 martie 2018, activele nete au fost de 4,54 miliarde lei, soldul surselor a fost de 4,02 miliarde lei, iar soldul creditelor de 2,81 miliarde lei (în creștere cu 5% față de finalul anului), rata de neperformanță situându-se la 1,90%, un nivel mult mai bun decât media pieței.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.