IMM-urile pot aplica pentru un program gratuit de dezvoltare strategică

0

Peste 500 de manageri și antreprenori din patru regiuni vor beneficia de un mix
de instrumente de formare profesională

Recent, un studiu al Master Card numit Index of Women Entrepreneurs ne anunța că România este pe locul 9 în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deținute de femei. Țînând cont că la ediția precedentă a aceluiași studiu România era pe locul 13, putem vorbi despre un progres. Cu toate acestea percepția generală despre mediul antrepenorial feminin este afectată de prejudecăți și prefabricate mentale.

În multe țări din lume prejudecățile culturale de gen pot bloca semnificativ dezvoltarea afacerilor fondate de femei și le împiedică pe acestea să-și valorifice pontențialul de business. De la dificultatea accesului la capital la provocarea de a dezvoltă relații de afaceri bazate pe încredere, femeile fac afaceri într-o lume încă impregnată de valori masculine.

Dacă în țările cu economii dezvoltate oportunitățile de afaceri ale femeilor sunt mai multe și au acces la o gamă mai variată de resurse, acces la capital, la servicii financiare și susținere din partea mediului academic, în țările emergente situația este diferită.

Chiar dacă în mod surpinzător în economiile emergente, cum este și România, procentul femeilor antreprenor este ridicat, putem vorbi despre un antreprenoriat feminin făcut din necesitate. Lipsa accesului la finanțare și a accesului la alte resurse, stimulează dorința de reușită din nevoia de supraviețuire și ghidează nevoia de afirmare a unui rol central, uneori revendicativ, a femeii în societate.

Chiar dacă în acest context, percepția privind reușita femeilor în antreprenoriat echivalează cu tragerea lozului câștigător, de fapt existența unor business-uri puternice fondate de femei și rezultatele analizelor de gen în această privința arată că nu e doar o chestiune de șansă, ci de tenacitate.

Experiență mea de femeie antreprenor mi-a arătat că tenacitatea este ceea ce face diferența. Tenacitatea de a-ți susține principiile și ideea de business în care crezi, de a-ți arata competența profesională, capacitatea de a construi echipe, viziunea de a dezvolta business-ul. Toate acestea merg mână în mână cu multe compromisuri, cum ar fi acela de a pune pe primul loc cariera, afacerea, în detrimentul vieții personale, al timpului acordat familiei și copilului.

Conduc PKF Finconta de peste 23 ani și am început într-un context mult mai puțîn favorabil decât este acum. Dacă am reușit este pentru că eu cred în capacitatea, resursele și anvergura femeilor din România. Compania a reușit datorită efortului susținut de a promova femei capabile în conducerea companiei, de a cultiva o cultură a egalității de șanse și a incluziunii.

Este de datoria noastră, a femeilor, să fim mai încrezătoare în cine suntem și ce putem face, să ne sprijinm reciproc și să dovedim că se poate să crești copii buni și să dezvolți afaceri înfloritoare. Dacă proporția femeilor antreprenor este încă relativ mică în comparație cu prezența bărbaților este pentru că reprezentarea rolului pe care îl avem în societate este încă dator unei mentalități conservatoare. Cred că o distribuire echitabilă a rolurilor într-o comunitate este necesară și binevenită. Iar acest proces se va întâmplă atunci când, chiar noi femeile, vom începe să gândim și să acționăm diferit.

În România, avem exemple convingătoare de reușită în afaceri ale femeilor care au arătat că se poate. Sunt femei care au străpuns ”geamul de sticlă” al percepțiilor și conduc mari companii. Am reușit să ne grupăm în asociații și să ne susținem reciproc. Am reușit să transmitem un mesaj credibil către întreaga comunitate de business din România despre capacitatea femeilor antreprenor din România de a face business de impact și de calitate. Am reușit să pornim inițiative de impact și să avem rezultate ce contribuie la consolidarea culturii bazate pe merit în business. Vom reuși în continuare și vom crește împreună cu toții.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.