România are prețurile cele mai mici la alimente din UE

0

Costurile la bunurile şi serviciile de consum deosebeau semnificativ în Uniunea Europeană (UE), în anul 2017, în condiţiile în care în Danemarca şi Luxemburg preţurile ocupau 142%, cât și 127% faţă de media din UE, la polul opus fiind Bulgaria (48%) şi România, unde preţurile se situau la 52% faţă de media din UE, dovedesc datele publicate miercuri de Eurostat, preluate de Agerpres.

Pe categorii de produse, în 2017 costul unui coş comparabil de produse alimentare şi băuturi non-alcoolice varia între 62% din media UE în România şi 65% în Polonia, până la 150% din media UE în Danemarca şi 126% în Suedia. Așadar, alimentele şi băuturile non-alcoolice sunt de două ori mai scumpe în Danemarca decât în România.

Băuturile alcoolice şi ţigările sunt cele mai ieftine în Bulgaria (56% din media UE) şi România (69%) şi cele mai scumpe în Irlanda şi Marea Britanie, 174% respectiv 157% din media UE. Eurostat subliniază că aceste diferenţe mari de preţuri se explică şi prin regimul diferit de taxare a acestor produse în rândul statelor membre.

Restaurantele şi hotelurile sunt o altă categorie unde se înregistrează mari diferenţe de preţuri în rândul statelor membre. Preţurile variază de la 45% din media UE în Bulgaria şi 53% în România, până la 151% din media UE în Danemarca şi 146% în Suedia. Deci, restaurantele şi hotelurile sunt de trei ori mai scumpe în Danemarca decât în Bulgaria.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.