Românii își pot alege furnizorul de energie electrică

0

Din acest an, românii își pot alege furnizorul de energie electrică, din peste 130 de producători. Mulți dintre ei vând energie verde, care ia naștere din parcuri eoliene sau câmpuri cu panouri fotovoltaice.

Deorece aceasta este mai ieftină, facturile abonaților ar trebui să scadă. În realitate însă, apar mereu alte costuri.

Cu un vânt care a suflat, în medie, cu 7,2 metri/ secundă, Dobrogea este considerată regiunea cu cel mai mare potenţial eolian din Europa. În zonă există cel mai mare parc eolian, cu câteva sute de turbine.

Producţia de energie eoliană în România este de 3.000 MW. Prin comparaţie, Central Nucleară de la Cernavodă produce 1.400 de MW/H. La nivel de calcul, o rotaţie completă a palelor unei turbine reprezintă o producţie de energie în valoare de un leu.

În toată România funcţionează 80 de parcuri eoliene, cu aproximativ 1250 de turbine. Instalaţiile furnizează 12 la sută din energia consumată în ţară.

Bogdan Bădescu, director mentenanță parc eolian, susține: ”În acest moment, România funcţionează cu 30% energie hidroelectrică. Pentru că este o zi în care nu prea bate vântul, avem undeva la 4,5 % producţie energie eoliană din capacitatea totală de energie.”

Energia realizată în parcurile eoliene este mai ieftină decât cea obţinută prin mijloace convenţionale. Problema este că preţul energiei înseamnă doar 30 la sută. Restul sunt cheltuieli de transport, taxe, accize şi alte tarife decise de autoritatea de reglementare.

Liviu Popa, consultant în energie, declară: ”Până când legislaţia nu se schimbă sau legislatia care este nu se respectă, sunt enorm de multe lucruri care nu se respectă în această legislaţie cu acordul făţiş al legiuitorului, energia verde nu va avea niciun impact. Atunci când energia verde ar atinge 50% din producţia naţională, atunci vrând-nevrând trebuie să scadă preţul la energie electrică.”

Romanul plăteşte 13 euro pe suta de kilowatti. Raportat la puterea de cumpărare, suntem pe locul al patrulea, după Germania, Portugalia şi Belgia în topul celor mai scumpe facturi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.