UBER interzis în Cluj

0

Uber ar putea fi interzis în Cluj-Napoca. Este hotărârea Tribunalului Comercial care, după cum se arată în motivare, a decis încetarea şi interzicerea serviciului de ride-sharing din cauza practicilor de concurenţă neloială.

Procesul a fost iniţiat la cererea Asociaţiei de Monitorizare Taxi Transilvania, încă din aprilie anul trecut. Însă, Uber a transmis că va ataca decizia Tribunalului Comercial Cluj, iar termenul în care poate face acest lucru este de 30 de zile.

În România, ca și în alte țări, Uber se confruntă cu furia taximetriștilor locali, dar și cu modificările pregătite de autorități.

Nemulţumiţi că pierd din ce în ce mai mulţi clienţi, în aprilie anul trecut, taximetriştii au organizat proteste de amploare în faţa sediului Guvernului împotriva Uber. Pe acest fond, şi primarul general al Capitalei a anunțat, la sfârşitul anului trecut, că intenționează să modifice regulile de desfășurare a transportului în regim de taxi în Capitală, făcând referire directă la serviciile de ride-sharing.

Uber este prezent în România din 2015, pentru prima dată în Bucureşti, iar un an mai târziu a ajuns şi în Cluj, Braşov şi Timişoara. În 2016, Uber a înregistrat în România o cifră de afaceri care a sărit de 4 milioane şi jumătate de lei și un profit net de aproape 156 de mii de lei, în creștere cu 181% față de anul precedent.

„Sute de mii de oameni din România se bazează pe Uber pentru drumurile lor zilnice și mii de șoferi câștigă un venit suplimentar prin parteneriatul cu noi. Suntem foarte dezamăgiți de această decizie și vom face apel. Așa cum a declarat și noul nostru CEO, este nevoie ca serviciile precum Uber să fie reglementate. Prin urmare, vom continua dialogul cu autoritățile, iar între timp facem pași proactivi către un model licențiat”, este poziția oficială a Uber România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.