Legea offshore, o altă amânare din Parlament

0

Deputații nu au putut să ajungă marți la o hotărâre pe legea privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore).

Până vineri, deputații din trei comisii vor trebui să depună noi amendamente, iar luni vor fi reluate dezbaterile într-o ședință comună a Comisiei de industrii, Comisia de administraţie şi Comisiei de buget finanţe, conform Hotnews.ro.

Discuțiile s-au impotmolit la capitolul fiscalitate, dar nu este clar cum ar trebui taxată producția de gaze din Marea Neagră, astfel încât să aibă de câștigat și statul român și investitorii, în condițiile în care acordurile petroliere se întind pe zeci de ani.

Unde sunt dezacordurile?

Publicația Profit.ro a prezentat principalele puncte de dezacord și de nemulțumire ale producătorilor de resurse din Marea Neagră. Acestea sunt:

  • Companiile ar dori să fie scutite de impozitul pe veniturile suplimentare rezultate din dereglementarea prețurilor de vânzare a gazelor de către producători către furnizori, în cote de 60% și 85%. Motivația este că investițiile în offshore sunt semnificativ mai mari și mai greu de recuperat decât cele din onshore.
  • Petroliștii vor să beneficieze de aceleași niveluri de redevență pe toată perioada de derulare a acordurilor petroliere semnate cu statul român. Companiile mai vor să fie respectate în continuare și prevederile Ordonanței de Urgență 160/199, care prevede că, “pe perioada derulării acordului petrolier, vor fi aplicabile reglementările fiscale existente la data semnării acestuia“.
  • Un alt punct de dezacord este dorința parlamentarilor de a impune ca, în condiții similare tehnice și de preț, titularii de acorduri petroliere offshore să achiziționeze bunuri, servicii și lucrări de la companii înregistrate în România al căror capital să fie deținut în proporție de peste 25% de persoane fizice și juridice române, precum și ca cel puțin 25% din numărul de angajați utilizați de companii la operațiunile din Marea Neagră să fie cetățeni români cu rezidență fiscală în România. Cerința ar putea împiedica practici ale multor multinaționale de a își repatria profiturile (și scăpa implicit de impozitul pe profit) prin achiziții de utilaje la prețuri supraevaluate de la companii afiliate aflate în țări cu regim fiscal avantajos.
  • Până acum, Comisia de Industrii a Camerei s-a opus acestor doleanțe fiscale ale companiilor petroliere, cu argumentul că acestea ar reduce prea mult beneficiile statului român de pe urma exploatărilor de gaze din Marea Neagră. Marți dimineață parlamentarii i-au avut invitați la discuții pe Cristina Verchere și Richard Tasker, directorii generali ai OMV Petrom și ExxonMobil România, companiile partenere la concesiunea de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.