3 idei de afaceri cu o investiție minimă

Sursa foto: pixabay.com
0

Probabil cea mai dificilă parte din procesul înființării unei afaceri este găsirea unei idei care să coincidă cu nevoile pieței, dar și cu pregătirea ta de până acum în domeniul în care vrei să ai succes. Dacă ești lipsit de inspirație, astăzi e ziua ta norocoasă, pentru că am pregătit pentru tine trei idei de afaceri care te vor transforma din angajat în antreprenor, dacă îndrăznești să le aplici.

Ideile pe care le vei găsi mai jos necesită abilități speciale, pe care le poți dobândi foarte ușor, în urma unor cursuri care îți vor aduce o calificare sau o diplomă specială, pe care le poți face în cadrul unor instituții de formare profesională acreditate. Investește în tine și renunță la zona de confort, dacă îți dorești un program pe care să îl stabilești fără să depinzi de un șef sau venituri mult mai mari. Iată ce ai putea să faci pentru asta.

1. Instructor de fitness

Starea de sănătate și viața echilibrată au devenit subiecte foarte importante și pentru români, în ultimii ani. Dacă pentru o perioadă destul de mare nu ne-a păsat de originea alimentelor pe care le consumăm și nu ne-am preocupat de respectarea unui program care să includă și activități sportive, în sfârșit am împrumutat și obiceiuri sănătoase din Occident, unde se pune mare preț pe un stil de viață sănătos. Din ce în ce mai multe persoane apelează la nutriționiști și instructori de fitness, pentru a duce o viață mai sănătoasă. Așa că ideea de a deveni un antrenor de sport ar putea fi una foarte bună pentru tine, mai ales dacă îți surâde ideea de a ajuta și alți oameni să se bucure de un corp echilibrat. Imediat după ce ai dobândit o diplomă care atestă că ești apt pentru a antrena, poți da sfară în țară și îți poți găsi câțiva clienți dornici să își schimbe stilul de viață. Pentru a deveni antrenor de fitness, nu ai nevoie de mai mult de o lună pe care să o investești în cursuri.

2. Cosmetică la domiciliu

Imaginează-ți cât de apreciat va fi serviciul oferit de tine, ținând cont de faptul că timpul a ajuns să fie atât de prețios pentru toată lumea. Femeile sunt dependente de serviciile de cosmetică, însă nu întotdeauna pot coordona programul lor cu cel al saloanelor. Așa că le vei putea oferi ceea ce au cu adevărat nevoie, făcând programări la domiciliul clientelor tale. Un curs de cosmetică nu durează mai mult de trei luni, timp în care vei învăța cum să epilezi cu ceară, cum să pensezi, cum să faci un tratament facial sau să machiezi. Imediat după aceea, vei avea zeci de cliente fidele.

3. Fotografie

Probabil un domeniu care nu va dispărea niciodată, ba din contra, care este în continuă ascensiune, este fotografia. Economia de piață se bazează, în zilele noastre, atât pe feedback-uri, cât și pe imagine, astfel încât orice companie, indiferent de domeniul de activitate sau de numărul de angajați, va avea nevoie de un fotograf. Poți merge pe mai multe sau pe un singur segment comercial dintre următoarele:

  • Fotografii de produs
  • Fotografii pentru profile de business
  • Fotografii corporate
  • Vânzare de imagini
  • Fotografii de eveniment
  • Fotografii pentru pensiuni, hoteluri, cluburi sau alte locații de închiriat.

Poți urma un curs de fotografie online cu un cost foarte mic, care poate dura de la o săptămână până la o lună, timp în care vei învăța tot ce ai nevoie să știi pentru ca fotografiile tale să fie perfecte.

Așadar, ieși din zona de confort și înscrie-te la un curs de formare profesională, dacă vrei să devii antreprenor și să te bucuri de libertatea de a-ți face programul zilnic așa cum îți dorești. Ai nevoie de bani și vrei un credit rapid pentru a-ți deschide noi oportunități? Investește în tine, pentru a culege laurii succesului în cel mai scurt timp. Succes!

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.