Programul Investeste in Tine – garantat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii

15

Începând de astăzi, 15 octombrie 2018, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii va acorda garanții pentru creditele acordate de băncile participante în cadrul Programului Investește în Tine, în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice.

Beneficiarii programului Investește în Tine sunt persoanele fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, tineri între 16 și 26 de ani dacă sunt în sistemul de învățământ sau urmează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educației Naționale, dar si persoane între 26 și 55 de ani dacă sunt în sistemul de învățământ sau urmează cursuri de reconversie profesională.

Valoarea creditului pentru tinerii între 16 și 26 de ani poate fi de până la 40.000 de lei cu posibilitatea de a fi suplimentat cu încă 20.000 de lei dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului. Pentru persoanele între 26 și 55 de ani valoarea creditului poate fi de până la 35.000 de lei, cu posibilitatea suplimentarii acestuia cu inca 20.000 de lei dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului.

Citeste si:  FMI face apel la reducerea dependenţei de dolar

Garantia oferită de FNGCIMM în numele și contul statului este de 80 % din valoarea creditului, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, precum și orice alte costuri generate de participarea la Program adiacente creditului. Pentru anul 2018, plafonul total al garanțiilor care pot fi emise este de 600 de milioane de lei.

Alexandru Petrescu, Director General al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a declarat : « Programul Investește în Tine își propune încurajarea incluziunii socio-profesionale a tinerilor, completând instrumentele prin care statul sprijină direct cetățenii în demersurile lor de îmbunătățire a calității vietii personale. Programul se adresează unui segment extins de populație, persoanelor cu vârste între 16 și 55 de ani, și oferă oportunitatea accesului la credit în condiții foarte avantajoase pentru atingerea unei game largi de obiective personale – pentru începerea sau continuarea parcursului educațional, sau pentru lucrări de construcție și renovare a locuinței. Experiența Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în derularea programelor guvernamentale, alături de proiectele de digitalizare si optimizare a proceselor implementate in acest an, ne determină să privim cu optimism și entuziasm acest nou program guvernamental. Am demarat procesul de semnare a convențiilor de garantare cu băncile interesate de participarea la Program, așteptăm primele solicitări de garanții pentru creditele acordate. »

Citeste si:  Laptele de vacă colectat şi producţia de produse lactate, în scădere în primul semestru

Sumele obținute prin accesarea creditelor pot fi utilizate pentru decontarea cheltuielilor eligibile dintre care amintim cheltuielile pentru educatie, cum ar fi plata cursurilor de specializare/calificare/pregătire profesională, taxele pentru studii aprofundate (master, doctorat, MBA etc.) la unități de învățământ din România, plati pentru achizitionarea cărților, rechizitelor, revistelor de specialitate, taxele de participare la manifestări științifice și concursuri din România, costurile de transport pentru participarea la manifestări științifice din România sau din străinătate. Sunt eligibile si cheltuielile de achiziționare de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri, plata chiriilor, a utilităților, locurile de cazare în cămine școlare sau studențești. De asemenea, sunt eligibile plăți precum taxe la grădință, creșă sau școală privată din România, abonamente culturale la cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee, costurile publicării cărților sau al studiilor de specialitate, cheltuielile cu instrumente și echipamente pentru prestațiile culturale.

Citeste si:  România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia nu îndeplinesc condiţiile pentru adoptarea euro

Tot prin Programul Investește în Tine pot fi acoperite cheltuieli pentru sănătate, cum ar fi costul medicamentelor, analizelor medicale, serviciilor dentare sau intervențiilor chirurgicale care nu sunt acoperite de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau de programele naționale de sănătate publică. O alta parte a cheltuielilor eligibile prin program o constituie cheltuielile cu echipamentele sportive de uz personal si abonamentele la activități sportive (fitness, înot etc.).

De asemenea, creditul Investeste in Tine poate fi utilizat și pentru a finanța o parte din construcția sau achiziția unei locuințe și pentru modernizarea sau renovarea locuinței.

Începând de astăzi, 15 octombrie 2018, programul este operațional prin intermediul CEC Bank, urmând ca și alte bănci să își anunțe participarea la Program.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata