Transferuri: Liga a 2-a a atras 50 de fotbaliști din străinătate

0

Mai sunt trei luni până la deschiderea perioadei de mercato de iarnă, timp în care echipele din ligile inferioare pot transfera jucători liberi de contract. Deși condițiile salariale nu sunt excelente, 50 de jucători care au evoluat în afara granițelor în sezonul precedent au ales liga a 2-a din România.

Potrivit unui anunț postat pe site-ul Federației Române de Fotbal, până la începutul lunii noiembrie, Departamentul Competiţii a luat în evidenţă un total de peste 300 de transferuri efectuate de cluburile din eșalonul secund. Interesant este faptul că Liga a 2-a din România încă atrage jucători de peste hotare, chiar  dacă la multe cluburi se vorbește despre salarii mici, plătite cu întârziere.

Farul și Dacia Unirea Brăila au adus cei mai mulți „stranieri”

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de FRF, 50 din cei 300 de jucători legitimați de cluburile din eșalonul secund au venit din afara țării. Farul Constanța și Dacia Unirea Brăila au transferat cei mai mulți jucători „de afară”, câte 8, iar Sportul Snagov a făcut cele mai sonore repatrieri: Dănălache, fost golgheter în Asia, și Alexandru Ioniță, fostul atacant al Rapidului. Se poate juca la pariuri online pe meciurile ilfovenilor.

Farul (8): Ciprian Dombrovoschi (ASD Ilvamaddalena 1903, Italia), Madikaba Doumbia (francez, Olimpyque Noisy-le-Sec, Franța), Yanis Roumadi (algerian, US Sestri Levante 1919, Italia), Georgi Stavrev (bulgar, Spartak 1918 Varna, Bulgaria), Vincent Dorel (francez, Torquay United FC, Anglia), Mahamadou Traore (francez, Tarxien Rainbows FC, Malta), Rareş Raclău (ASD San Marco Juventina, Italia), Philtzgérald M’Baka (francez, Oman Club, Oman)

Dacia Unirea Brăila (8): Yuefeng Lü (chinez, liber de contract), Hamza Ben Abda (algerian, CA Bizertin, Tunisia), Bertrand Bebey (francez, FC VSS Košice, Slovacia), Luke Tan (englez, Three Bridges FC, Anglia), Claudio Merville (francez, Tarbes Pyrénées Football, Franța), William Djoko (camerunez, Bretigny Foot CS, Franța), Stéphane Le Metayer (francez, AO Ermis Zonianon, Franța), Adreano van den Driest (olandez, Achilles Veen, Olanda)

UTA (5): Norbert János (ungur, Ferencvárosi TC, Ungaria), Miroslav Orlic (austriac, Omonia Aradippou, Cipru), Yuri Coulibaly (ivorian, Horizon FC de Koumassi, Myanmar), Samba Benga (italian, US Sestri Levante 1919, Italia), Oualid El Hasni (francez, US Triestina Calcio 1918, Italia)

ACS Poli Timișoara (5): Andrej Mrkela (sârb, FK Bežanija, Serbia), Justice Opoku (ghanez/italian, Inter Milano, Italia), Santiago Rudolf (argentinian/italian, CA Patronato, Argentina), Dusan Ivanov (sârb, NK Radomlje, Serbia), Saibaa Keita (norvegian, US Triestina Calcio 1918, Italia)

Sportul Snagov (4): Robert Candrea (Olimpia Grudziadz, Polonia 2), Cristian Dănălache (Daejeon Citizen, Coreea de Sud), Evangelos Skraparas (german/grec, Aiginiakos, Grecia), Alexandru Ioniță (Aris Limassol, Cipru)

U Cluj (4): Kofi Twumasi (ghanez, liber de contract), Jevrem Kosnić (sârb, FK Vojvodina, Serbia), Dan Berci (Perugia, Italia), Laszlo Sepsi (1. FC Nurnberg, Germania)

Petrolul Ploiești (3): Mergim Neziri (albanez/german, SSV Ulm 1846, Germania), Jeroen Lumu (olandez, Delhi Dynamos, India), Toto Tamuz (israelian/nigerian,  Hapoel Tel Aviv FC, Israel).

* Petrolul este favorită să câștige Liga 2, având cota 2.10 la Fortuna.

Pandurii Tg. Jiu (2): Philippe Nsiah (francez, RC Flechois, Franța), Miloš Drača (sârb, FK Kupinovo, Serbia)

Metaloglobus (2): Marek Albert (american, Mons Calpe FC, Gibraltar), Sota Mino (japonez, Gharghur FC, Malta)

ASU Poli Timișoara (2): Dragoş Cojocaru (R Union St. Gilloise, Belgia), Tiberiu Istrătescu (SpVgg Landshut, Germania)

Luceafărul Oradea (2): Kévin Moihedja (francez, RC Flechois, Franța), Hery Kim (Sassuolo Calcio, Italia)

Chindia Târgoviște (1): Andrei Lungu (Hapoel Nir Ramat, Israel)

Academica Cliceni (1): Mihailo Mitrov (macedonean, liber de contract)

Energeticianul (1): Emil Ninu (Maccabi Ahi Nazareth, Israel)

Daco-Getica (1): Hichem El Hamdaoui (francez, FC Zirka Kropyvnytskyi, Ucraina)

Ripensia (1): Takenori Kawagoe (japonez, liber de contract)

După mai multe sezoane petrecute în străinătate de-a lungul carierei, au ales să se întoarcă în România:

Andrei Lungu a jucat pentru Hapoel Nir Ramat (Israel, 29 de meciuri, 2 goluri), Energie Cottbus (Germania, 7 meciuri, 0 goluri), Hapoel Petah Tikva (Israel, 11 meciuri, 0 goluri).

Cristian Dănălache a jucat pentru Daejeon Citizen (Coreea de Sud, 25 de meciuri, 9 goluri), Gyeongyam (Coreea de Sud, 38 de meciuri, 19 goluri), Jiangsu Suning (China, 73 de meciuri, 37 de goluri), Bnei Sakhnin (Israel, 9 meciuri, 2 goluri) și Al Ittifaq (Arabia Saudită, 24 de meciuri, 4 goluri).

Alexandru Ioniță a jucat la Aris Limassol (Cipru, 17 meciuri, 4 goluri), AEL Limassol (Cipru, 13 meciuri, 2 goluri), Orduspor (Turcia, 24 de meciuri, 1 gol), FC Koln (Germania, 7 meciuri, 0 goluri).

Laszlo Sepsi a jucat pentru FC Nurnberg (Germania, 53 de meciuri, 0 goluri) și pentru Racing Santander (Spania, 24 de meciuri, 0 goluri).

Emil Ninu a jucat pentru Maccabi Ahi Nazareth (Israel, 29 de meciuri, 0 goluri), Hapoel Bnei Lod (Israel, 30 de meciuri, 2 goluri), AEK Larnaca (Cipru, 19 meciuri, 0 goluri), Levski Sofia (Bulgaria, 9 meciuri, 1 gol)

Atenție: Hery Du-Ho Kim (19 ani, Luceafărul Oradea) este născut la Craiova, are 19 ani, și, înainte de a pleca la Sassuolo, a jucat pentru Şcoala de Fotbal ”Gică Popescu”, Viitorul, CS U Craiova şi UTA. Tatăl său este un sud-coreean venit la Craiova pentru a lucra la fabrica de automobile Daewoo. Pe el și pe alți jucători amintiți mai sus i-am putea vedea chiar în Liga I Betano România de anul viitor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.