Cum să înlocuiești mortarul și holșuruburile cu spumă adezivă

Ritmul alert al vieții din perioada în care trăim ne determină să căutăm soluții mai rapide, mai curate, mai silențioase și mai avantajoase din punct de vedere al costurilor pentru orice activitate pe care o desfășurăm.

Timpul zboară cu repeziciune, nicio clipă nu trebuie pierdută. Dimpotrivă, trebuie să profităm de orice moment dat și de orice produs care ne permite să scurtăm timpul de executare a lucrărilor și să economisim bani. Astfel vom avea mai mult timp pentru noi și mai mulți bani de investit în alte lucruri importante pentru confortul nostru și al familiei noastre.

În prezent, dacă avem de făcut diverse lucrări de construție la interior și exterior, avem șansa de a le executa mult mai rapid și de a reduce costurile cu ajutorul PENOSIL Premium SpeedFix Thermo Graphite 878, o spumă adezivă universală .

O putem folosi în locul metodelor tradiționale de fixare din cadrul lucrărilor de construcție, cum ar fi mortarul sau șuruburile autoforante. Este o soluție care are ca principal avantaj faptul că are multiple întrebuințări.

O putem folosi atât la interior, cât și la exterior, presupune costuri mai reduse, este ușor de folosit și se usucă repede.

Având proprietăți de izolație fonică, termică și aderență puternică, spuma adeziva PENOSIL Premium SpeedFix Thermo Graphite 878  poate fi folosită pentru fixarea plăcilor de izolație pe fațade și socluri (placi de ploistiren, EPS/XPS, OSB), fixarea plăcilor pentru finisaje de interior pe pereți (gips-carton, lambriu, etc), instalarea pervazurilor, îmbinarea blocurilor de construcție (cărămidă, piatră) pentru realizare de ziduri neportante, etanșarea spațiilor înguste dintre plăcile de izolație.

Aderă bine la cele mai multe materiale de construcție, cum ar fi polistiren, plăci de gips-carton, lemn, beton, piatră, metal și PVC.

Pentru a o putea aplica cum se cuvine, trebuie să pregătim suprafața, ceea ce presupune îndepărtarea prafului, a particulelor libere și a grăsimii de pe suprafațe. Pentru rezultate optime este indicat să umezim substraturile uscate.

Pentru aplicarea sa putem folosi un pistol pentru spumă sau aplicatorul EasyGun cu care spuma este accesorizata gratuit. Agităm tubul de spumă de cel puțin 20 de ori. Ținem capacul de spumă în poziție verticală, si fixăm pistolul la valva recipientului ținând mânerul cu o singură mână și rotind tubul de spumă cu cealaltă mână. Este important să ne asigurăm că pistolul de spumă nu este îndreptat spre alte persoane atunci când îl rotim.

Daca nu ai un pistol, in mod asemanator se foloseste aplicatorul EasyGun de care dispune, acesta fixandu-se la supapa (valva) tubului de spumă (se apăsă ușor până când aplicatorul este fixat). Pentru aplicarea spumei, trebuie să rotim tubul de spumă cu capul în jos și să apăsăm aplicatorul EasyGun cu degetele. Deoarece acest aplicator (pai special, patentat de PENOSIL) este subtire, acesta va permite o buna dozare a debitului de spuma, cat si utilizarea spumei adezive în spațiile înguste dintre plăci.

Iata cum se aplica (poti vedea oricand cum se face urmarind filmuletul indicat mai jos, de pe pagina de youtube PENOSIL).

Pentru lipirea plăcilor de izolație și a panourilor pentru finisări interioare trebuie să aplicăm spuma adezivă pe placă, intr-un flux uniform, paralel cu laturile plăcii (3-4 cm de la margine) și o bandă pe mijloc, paralelă cu cea mai lungă latură (până la 25 cm între benzile adezive).

După ce aplicăm spuma adezivă pe placă, așteptăm 2-3 minute, apoi plasăm placa pe perete. Putem regla nivelul plăcilor instalate în decurs de până la 5 minute. PENOSIL Premium SpeedFix Thermo Graphite 878 are o rezistență suficientă pentru fixarea plăcilor izolatoare. Este bine ca întotdeauna să urmăm reglementările privind construcția, standardele sau alte orientări relevante privind fixarea mecanică suplimentară atunci cînd acoperim plăcile de izolație cu materiale de placare, mai ales in cadrul fixarilor la inaltime.

În ceea ce privește fixarea pervazurilor, înainte de a le fixa, trebuie să ne asigurăm că suprafața de bază este nivelată. Trebuie să folosim distanțierele pentru a susține pervazul ferestrei, daoarece aceasta spuma nu umfla ci lipeste puternic. Este un adeziv poliuretanic cu proprietati excelente de lipire si cu post-expandare zero, ceea ce ajuta la fixarea precisa a placilor, pervazurilor, fara a le impinge sau denivela.

Spuma adezivă trebuie aplicată pe suprafața de bază la 3-4cm de la margine. Pentru a fixa pervazul ferestrei trebuie să utilizăm greutăți până când spuma adezivă este întărită.

PENOSIL Premium SpeedFix Thermo Graphite 878 înlocuiește cu succes mortarul și șuruburile autoforante, fiind o soluție rapidă și extrem de avantajoasă.

Pentru a te convinge de acest lucru, vizionează următorul filmuleț:

Apoi caută PENOSIL Premium SpeedFix Thermo Graphite 878 în magazinele de constructii si finisaje din tara, sau pe penosil.ro, emag.ro sau alte magazine online cu produse de construcție.

Vei înțelege în scurt timp că ai luat cea mai bună decizie în ceea ce privește lucrarea ta de construcție. De asemenea, îți vei da seama că produsele Penosil sunt produse în care merită investit pentru a face lucrări de calitate, pentru a reduce timpul de execuție a lucrărilor și a economisi bani.

Mult succes în realizarea lucrării de construcție cu produse marca Penosil!

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.