Romania va intra in recesiune!

0

Situatie alarmanta!

O noua criza economica mondiala se prevede curand! Totul dupa ce Daniel Daianu, membru in consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei ( BNR) a declarat intr-o conferinta de profil ca economia mondiala ar putea intra in perioada urmatoare intr-o noua recesiune.

Nu va fi de amploarea celei din 2007-2009, insa deficitul bugetar cu care Romania se confrunta la momentul actual va reprezenta punctul nevralgic al tarii noastre.

Cu toate acestea, Daianu a sustinut ferm faptul ca cele doua tipuri de recesiuni nu se echivaleaza intre ele si a si venit cu argumentele necesare in sustinerea afirmatiilor sale, sustinand ca cele doua trimestre consecutive de scadere au fost generate de recesiunea tehnica, pe cand, in momentul actual, recesiunea propriu zisa se duce pe teritoriu negativ.

De altfel, nu putem sa trecem cu vederea faptul ca datoriile publice au ramas la fel de ridicate ca in anii trecuti iar in unele tari chiar au crescut In cazul, in care va avea loc o schimbare in economia globala, caci aceasta posibilitate exista, din moment ce incetinirea deja a inceput, situatia economica romaneasca va fi legata alaturi de alte tari de evolutia economiei europene.

Cum piata financiara este una limitata iar intermedierea financiara este una scazuta, economia privata nu va fi nicicand la fel de bine finantata precum cea publica. Daca ne com confrunta cu o asemenea situatie, perioada de revenire economica va putea astfel sa revina la normal doar printr-o serie de corectii majore.

O eventuala solutie ar fi acea de a se majora veniturile la stat, intrucat reducerea cheltuielilor va reprezenta doar un simplu deficit. Cu toate acestea ramane de vazut daca putem pastra in economia romaneasca o balanta echilibrata spre o recesiune propriu zisa ori fie vom inclina pragul spre o datorie publica negativa peste cresterea economica, in jurul a 40-45% , asa cum de altfel a estimat BNR.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.