Când și cum se curăță injectoarele?

Sursa foto: https://pixabay.com/en/engine-alfa-romeos-injector-filter-1162953/
0

Injectoarele sunt acele mecanisme care au rolul de a injecta carburant în camera de ardere. O funcţionare corectă a injectoarelor presupune injectarea combustibilului în stare uniformă şi pulverizată. Este foarte important ca distribuirea jetului de combustibil să se facă uniform, la motoarele cu injecţie directă. La motoarele cu injecţie indirectă, pulverizarea trebuie făcută printr-un jet conic. Componentele injectorului sunt corpul şi acul duzei, bobina electrică, corpul injectorului, pistonul de comandă şi conectorul pentru cablu electric. Se poate ajunge în situaţia ca una dintre aceste componente să nu mai funcţioneze corespunzător, din cauza impurităţilor. Când este cazul să cureţi injectoarele şi cum trebuie să faci asta?

Defecţiuni ale injectoarelor

Principala cauză a defecţiunilor injectoarelor este reprezentată de depunerea de impurităţi pe interiorul acestora. Problemele la injectoare îşi fac simţită prezenţa prin pulverizarea incorectă a combustibilului. În cazul în care maşina ta are această defecţiune, vei observa anumite semnale, pe care nu ai cum să le ignori. Supraîncălzirea locală este unul dintre ele şi se manifestă atunci când fasciculul jetului atinge capul pistonului, după ce este deajustat. Acest lucru produce fie o ardere, fie o gaură în capul pistonului.

 

Atunci când jetul de combustibil se proiectează pe peretele cilindrului, stratul de ungere este spălat şi întrerupt de acesta. Motorul se gripează, pentru că ungerea carburantului este insuficientă. Aceasta este o a doua potenţială defecţiune a injectoarelor. A treia constă în ţăcănitul prezent la ardere şi se manifestă în cazul motoarelor de tip Diesel. O parte din carburantul injectat arde brusc, ceea ce conduce la un zgomot produs de motor şi la creşterea consumului de combustibil. Problema este una gravă, pentru că se poate ajunge şi la deteriorarea lagărelor de motor şi la pierdere de putere.

Cum se curăţă injectoarele

În cele mai multe cazuri problemele de injecţie sunt detectate înainte de a fi prea târziu şi pot fi curăţate atât acasă, cât şi la service. Dacă alegi să desfăşori operaţiunea pe cont propriu, poţi apela la soluţii speciale de curăţare ale injectoarelor, soluţii care există atât pentru motoarele Diesel cât şi pentru cele pe benzină. Opiniile cu privire la aceşti aditivi, aşa cum sunt numite soluţiile, sunt variate. Dacă vrei totuşi să apelezi la această variantă, atunci trebuie să cumperi un aditiv dedicat pentru tipul motorului tău (Diesel sau benzină), pe care îl aplici înainte de a umple rezervorul cu carburant. În cazul în care preferi să mergi pe o variantă mai sigură, atunci trebuie să apelezi la un service. Există aparate dedicate curăţării injectoarelor, iar funcţionarea acestora presupune detaşarea furtunului de alimentare cu combustibil, dezactivarea pompei de combustibil şi legarea la pompa de curăţat. Prin această pompă, se introduce un lichid volatil preţ de 30 de minute, după care se circulă cu maşina la relanti, pe baza acelui lichid. Varianta aditivului este mai nesigură şi ieftină, în timp ce apelarea la un service specializat aduce rezultate mai bune, deşi preţul poate fi piperat. Există şi situaţia în care injectoarele cu probleme nu pot fi curăţate. Atunci, trebuie să recurgi la înlocuirea lor, comandând piese auto de la ePiesa, pentru că importanţa acestor componente impune apelarea la piese auto noi, originale sau aftermarket.

 

Aşadar, injectoarele sunt componente foarte importante ale oricărui autoturism, întrucât prin intermediul lor combustibilul este pulverizat în motor. Funcţionarea defectuoasă a acestora, provocată de depunerea de impurităţi, se manifestă prin emanarea de fum sau chiar pierderea de putere a maşinii. În unele situaţii, injectoarele pot fi curăţate prin utilizarea de aditivi sau a pompelor speciale pe care unele service-uri le deţin, dar dacă trebuie să le înlocuieşti, atunci ai grijă să apelezi la piese auto noi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.