Banca Transilvania se alătură fondului Morphosis Capital Fund I pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor românești

Morphosis Capital anunță decizia Băncii Transilvania de a se alătura fondului de investiții MC Fund I (MCFI), în demersul de sprijinire a dezvoltării IMM-urilor românești.

MCFI a fost fondat în 2018, având ca investitor ancoră Fondul European de Investiții (FEI), prin Programul Operațional Regional, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională. Morphosis Capital își propune să investească minim 5 milioane de euro pe tranzacție în IMM-urile românești de succes care activează în industria bunurilor de larg consum, a serviciilor medicale, tehnologie, dar și a serviciilor B2B, companii cu un indicator EBITDA ce tinde spre cel puțin €1m.

Banca Transilvania s-a alăturat misiunii Morphosis Capital Fund I de a susține companiile din România care doresc să se dezvolte și să devină campioni naționali și internaționali, mulțumită viziunii comune pe care o împărtășește cu cei patru antreprenori români, fondatori ai fondului de investiții. „Prioritatea strategică a BT este finanțarea economiei românești, acesta fiind principalul nostru pilon de activitate, dar și de competență, având în vedere că beneficiem de o experiență de 25 de ani în interacțiunea cu AND-ul business-ului local. Implicarea noastră în Morphosis Capital Fund I este încă o dovadă a apetitului nostru și pentru soluții alternative de finanțare, pentru a contribui astfel la capitalizarea și dezvoltarea business-urilor locale”, a precizat Omer Tetik, CEO, Banca Transilvania.

„Ne bucurăm că Banca Transilvania, una din băncile de top din România, a decis să se alăture demersului nostru și să valideze, astfel, misiunea Morphosis Capital de a veni în sprijinul antreprenorilor locali. Chiar de la început, Morphosis Capital Fund I a fost gândit ca o soluție personalizată de dezvoltare a business-urilor românești prin care să oferim, pe lângă investiția de capital, expertiza operațională, financiară, de marketing și vânzări necesare dezvoltării și consolidării oricărui business”, a declarat Andrei Gemeneanu, managing partner la Morphosis Capital.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.