Cum puteti verifica daca medicul care urmeaza sa va consulte, are dreptul sa profeseze in Romania

Dupa cazul falsului chirurg italian, ar fi bine sa verificati statusul unui medic inainte de a merge la o vizita pentru o consultatie.

Site-ul institutiei Colegiul Medicilor are organizat un registru unde veti putea cauta care este statusul unui medic din punct de vedere profesional si tot in registru vor aparea informatii despre judetul de apartenenta la Colegiul Medicilor, numele si specialitatea.

La accesarea site-ului, veti fi intampinati de urmatorul mesaj:

“În vederea utilizării acestui website, vă rugăm să tineţi cont de următoarele aspecte:

  • Datele disponibile pe această pagină au caracter informativ şi sunt actualizate periodic.
  • Datele publicate pe această pagină nu reprezintă starea de fapt a situaţiei membrilor, aceasta putându-se confirma numai de către colegiul teritorial al cărui membru este medicul.
  • Datele publicate pe site-ul Colegiul Medicilor din România au fost colectate, verificate, introduse şi actualizate de colegiile teritoriale ale medicilor.
  • Responsabilitatea asupra conţinutului datelor revine în exclusivitate colegiilor teritoriale ale medicilor.
  • Dreptul de a modifica şi transmite datele în vederea afişării de către Colegiul Medicilor din România aparţine colegiilor teritoriale ale medicilor.
  • În cazul în care datele nu corespund realităţii/ situaţiei actuale, medicul se poate adresa în scris colegiului teritorial. Refuzul înscrierii, al reînscrierii sau al menţinerii datelor în Registrul unic al medicilor se contestă de către medic la consiliul colegiului teritorial al cărui membru este.”

Tot pe acest site puteti cauta un medic dupa nume, prenume, codul de identificare profesionala, iar in dreptul rubricii status va aparea unul din urmatoarele statusuri: activ, inactiv, fost mambru sau neconfirmat.

Legenda pusă la dispoziţie de site-ul colegiului medicilor are următorul cuprins:

“Activ – status acordat medicului membru al C.M.R. care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei;

Inactiv – status acordat medicului membru al C.M.R. care nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei;

Fost membru – medicul care a deţinut în trecut calitatea de membru al C.M.R.;

Neconfirmat – datele medicul trebuie validate direct de către Colegiul Teritorial al cărui membru este.”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.