Magazinele in care clientii pleaca fara sa plateasca la casa

S-au deschis unele magazine,din care te aprovizionezi si ai plecat, fara sa mai treci pe la casa si eventual sa stai la coada.

Amazon a deschis primul magazin de acest gen anul trecut si de atunci apar tot mai multe care functioneaza dupa acelasi principiu. Analistii prezic ca acesta este viitorul magazinelor traditionale, aflate intr-o continua concurenta cu cele online.

In ianuarie anul trecut, in orasul Seattle, Amazon a deschis primul magazin automat. Cumparatorul se autentifica la intrare cu un cont de utilizator, iar apoi, datorita unui sistem de camere si senzori, magazinul stie cand cumparatorul ridica un produs doar ca sa se uite la el si cand il cumpara.

Iar la plecare, suma datorata i se scade din cont si cumparatorul este multumit ca a facut o economie de timp.

Conceptul acesta de magazine a avut succes, asa ca Amazon a deschis inca 8 asemenea magazine in Seattle, Chicago si San Fracisco si potrivit estimarilor, acestea au avut vanzari de doua ori mai mari decat un magazin obisnuit.

Mark Mahaney, analist: ”Revelatia nu vine cand intri si iesi afara din magazin, Vine cand esti intr-un alt magazin, o farmacie sau o alimentara mica si dupa ce ti-ai luat ce vrei trebuie sa stai la coada sa platesti.”

Mai multe Start-up-uri au dezvoltat tehnologii care fac acelasi lucru si le ofera lanturilor mari de magazine. Unul care se numeste AIFI spune ca a semnat cu lanturi precum Carrefour din Franta, sau Zabka din Polonia, iar altele negociaza cu retaileri din Statele Unite si alte parti ale lumii.

Michael Suswal, cofondator Standard Cognition: ”Strategia noastra e diferita de cea a Amazon .Ei au tehnologia, construiesc magazine in jurul ei si le lanseaza in toata tara. In schimb,noi vedem lumea populata de milioane de magazine care exista deja. Hai sa le ajutam pe acestea sa-si instaleze tehnologie de acest gen.”

Sunt insa si oameni care se tem ca aceasta tehnologie le invadeaza intimitatea si din aceasta cauza companiile de acest  gen cauta solutii diferite decat recunoasterea faciala.

Krishna Motukuri, cofondator Zippin: ”Ne-am asigurat ca am plasat camerele destul de sus in tavan si ca ”privesc” drept in jos, aproape ca niste camere GPS care vad masinile pe o harta. Nu vad fetele oamenilor, ceea ce inseamna ca nu putem si nu folosim recunoasterea faciala in tehnologia noastra.”

Pe langa Amazon, alte doua companii au mai deschis magazine fara case de marcat, anul trecut in San Francisco care sunt experimentale, dar analistii se asteapta la o crestere exponentiala in urmarorii ani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.