Armă Beretta de ultima generație produsă la Plopeni

Statul roma contiua negocierile cu Beretta Holting pentru înființarea unei companii mixte care să colaboreze cu Romarm și să producă puști de asalt la Plopeni, Prahova.

Beretta asigura investitiile inițiale în modernizarea fabricii , cât și în liniile de producție, cheltuieli estimate la peste 5 milioane de euro.

Parteneriatul va fi semnat cel târziu în această vara, iar statul român urmând să dețină pachetul majoritar de acțiuni, și primele arme ar urmă să fie livrate spre sfârșitul anului.

Reprezentanţii Beretta au declarat pentru Profit.ro că discuţiile cu ministerul pentru înfiinţarea societăţii, în care Beretta Holding să participe cu o cotă minoritară, au fost iniţiate în 2017, fiind identificată posibilitatea unei colaborări industriale cu Romarm (prin filiala UM Plopeni) pentru coproducţia puştii de asalt ARX160 cu calibru 5,56 NATO, întrucât calibrul 7,62×39, care provine din fosta Uniune Sovietică, nu poate fi folosit în contextul NATO.

Luna trecută, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, declara că o armă Beretta de ultimă generaţie ar putea fi produsă la Plopeni, negocierile cu italienii fiind finalizate în proporţie de 60%. Contractul ar putea să fie încheiat în vară şi în toamnă să aibă loc prima asamblare.

„Suntem în proporţie de 60% de a produce în România o armă de ultimă generaţie, de generaţie patru, Beretta. 60% ne-am înţeles (cu italienii). Ea se va produce la Plopeni. Am avut negocieri şi dânşii au ales acest amplasament. Venim în prima fază cu peste 30% componente la ea, pentru că este foarte clar că nu putem produce în prima fază tot, dar suntem 60% avansaţi şi eu cred că până în vară finalizăm contractul. Undeva în toamna vom avea prima asamblare pentru această armă de ultimă generaţie”, spunea Bădălău, în ianuarie.

El a subliniat că este vorba despre o armă cu recul zero şi că au avut loc discuţii şi cu cei de la Ministerul Apărării, care au testat armă.

„Este una dintre armele în care reculul este zero. 5,56 calibru NATO, dar este de ultimă generaţie. Armele s-au perfecţionat. An de an a existat extrem de multă cercetare. Şi vorbim de un brand mondial, Beretta. Să nu uităm că şi armata americană, 80%, au divizia Beretta vizavi de dotarea armatei americane. Aici a fost o discuţie mult mai amplă cu cei de la Ministerul Apărării, unde dânşii au avut-o în testare şi unde dânşii au ales ceea ce este mai bun pentru armata română”, a afirmat ministrul Economiei.

Ministrul Economiei a mai spus că industria de apărare poate şi trebuie să redevină un motor de dezvoltare al economiei româneşti, deoarece se bazează pe calitate şi aici au rămas foarte mulţi profesionişti.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.