Icoanele și moaștele au izvorât mir! Unde s-a petrecut minunea dumnezeiască

În timpul desfășurării unei adunări și conferințe ce se petrece anual despre Sfinții Închisorilor, ce a avut loc la Iași, din toate icoanele și moaștele ce se aflau în acel moment în încăpere, s-a petrecut o minune! Au început să izvorască mir! Scena incredibilă s-a petrecut de față cu zeci de oameni care au și filmat minunea.

Persoanele aflate acolo nu au ezitat și au început să își treacă lucrurile personale prin mirul care a curs din sfintele obiecte bisericești. Au fost aduse de la Mănăstirea Petru Vodă din Piatra Neamț moaștele mai multor sfinți cu ocazia evenimentului ce s-a petrecut aseară în Iași, la Teatrul Luceafărul. Printre acestea se numără și Icoana Părintelui Justin Pârvu, omul care a închinat o mănăstire în amintirea martirilor din închisorile de pe vremea comunismului.

În momentul în care conferința avea să se termine, iar acatistul Sfinților din Închisori se cânta, s-a întâmplat miracolul care a lăsat credincioșii cu gura căscată. Primele din care a curs mir au fost moaștele, urmate de icoane. Toți cei prezenți priveau cu înduioșare scena cea sfântă. Moaștele sfintei Ecaterina au fost primele din care s-a scurs mirul, după care cele ale Sfântului Părinte Gherasim. În cele din urmă și pe icoana Sfântului Părinte Justin Pârvu a început să se întrezărească mirul prelingându-se pe chipul icoanei.

Se pare că această minune nu se întâmplă pentru prima oară. În fiecare an, la conferința Sfinților Închisori din Iași, începând cu anul 2009 și până în prezent, sfintele icoane și moaște încearcă să își arate puterea prin izvorârea mirului. Prima oară când a avut loc acest miracol, în 2009, moaștele unui sfânt mucenic de la Aiud a lăsat pe toată lumea mască în momentul în care s-a petrecut aceeași minune.

Sursa: observator.tv

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.