Importanța comparării produselor financiare

Nimeni nu ar trebui să fie surprins să audă că informarea în prealabil este baza deciziilor financiare. Uneori, această atitudine se datorează faptului că aceste persoane au primit un bun tratament personal sau au ajuns să aibe încredere în persoana de contact a companiei. Dacă aceasta este situația, nu este nimic de obiectat, deoarece când vine vorba de finanțe, încrederea este fără îndoială, un aspect foarte important. Însă există multe situații în care singurul motiv pentru a acționa în această manieră este lenea, iar în aceste cazuri consumatorul poate ajunge să plătească o sumă mai mare de bani fără nici un motiv.

Principalul dezavantaj al comparării produselor financiare este timpul care trebuie investit. Chiar dacă merită acest lucru, în raport cu banii care pot fi salvați, este pur și simplu plictisitor și oamenii nu vor să îl facă.
Principalul indicator de comparare a produselor financiare este Dobânda Anuală Efectivă (DAE), deoarece cu acesta poți compara împrumuturile sau investițiile care, ar avea termeni diferiți. Acest indicator include, pe lângă rata dobânzii și toate cheltuielile asociate și care nu pot fi evitate pentru obținerea creditului.

Dacă ai nevoie de bani doar pentru o perioadă scurtă de timp, un credit cu DAE mai mare, dar care are un termen scurt de timp poate ajunge să fie mai rentabil decât un credit cu DAE mai mare, dar care te forțează să iei creditul pentru o perioadă mai lungă de timp.

Un alt aspect important îl reprezintă comisioanele aplicate în situații precum plata anticipată, prelungirea termenului de rambursare și neplată la timp. În general ne gândim că nu vom fi noi puși într-o astfel de situație și că nu vom avea probleme să plătim creditul la timp, însă uneori lucruri neașteptate se pot întâmpla, iar decizia înțeleaptă este să ne gândim în avans la aceste aspecte înainte de aplică pentru finanțare.

Având în vedere că nu avem cu toții timp să petrecem ore în șir pentru citirea tuturor contractelor creditorilor de care suntem interesați, fără nici o îndoială este recomandat să folosim un comparator de credite pentru a putea obține cele mai bune oferte și pentru a putea compara cel puțin două sau trei contracte pentru a alege varianta optimă pentru noi.

sursa ele.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.