Lecții despre bani

Din 143 de ţări din toată lumea, în care a fost analizat nivelul de educaţie financiară, România este la coadă. Pe locul 123. Ceea ce se observă, de exemplu, în faptul că 40 la sută dintre români nu au cont bancar. Strâng banii la ciorap, se tem de cârduri, de plăţi online, se împrumută la rude. Toate studiile arată că românii nu se gândesc la ziua de mâine, nu economisesc, nu îşi fac asigurări şi nu ştiu exact cum funcţionează pensiile private.

Puşti de clasa a treia pot purta conversaţii inclusiv despre criza financiară din anul în care cei mai mulţi dintre ei abia se năşteau. Asta pentru că studiază deja, pentru al treilea an la rând, educaţie financiară. O materie opţională, dar pe care învăţătoarea o predă, pentru că a înţeles cât le poate fi de folositoare copiilor. Iar rezultatele se văd.

Ligia Georgescu-Goloșoiu, președinte Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație: Îi învățam să economisească și mai puțin credit, îi învățăm să fie și darnici. Acum vine Paștele de exemplu, ei fac tot felul de târguri și din bănuții pe care îi au, să vedeți ce spun: mergem la azil, ne ducem la o școală. Adică… copiii ăștia au niște idei extraordinare și sunt foarte sensibili și dacă îi creștem în acest spirit…

Opţionalul este disponibil încă din 2013, însă doar 45 000 de elevi de şcoală primară au auzit de el şi îl studiază. Adică mai puţin de şase la sută din totalul populaţiei de clasele 1-4.

sursa digi24.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.