Alertă pentru toți șoferii

Preţurile petrolului au urcat luni la cele mai ridicate niveluri din 2019, după semnale pozitive din economia mondială şi oferta mai scăzută, care au făcut că ambele contracte de referinţă, Brent şi WTI, să înregistreze cele mai mari creşteri trimestriale din ultimii aproape zece ani.
Preţul petrolului Brent, a avansat luni cu 1,49 dolari, respectiv cu 2,2%, la 69,07 dolari pe baril, după ce a atins 69,12 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel după luna noiembrie. Iar în perioada ianuarie-martie, cotaţia petrolului Brent a avansat cu 27%.

Creşterea cotaţiilor a fost determinată de datele pozitive referitoare la industria prelucrătoare din China şi Statele Unite, cele mai mari două economii ale lumii. Care au anunţat că au făcut progrese în negocierile comerciale încheiate vineri la Beijing, iar Washingtonul și au anunţat că negocierile au fost ”oneste şi constructive”.

Consiliul de Stat al Chinei a anunţat că va continua să suspende introducerea unor tarife suplimentate pentru vehiculele şi componentele importate din Statele Unite, în semn de bună-credinţă în urma deciziei SUA de amânare a majorării tarifelor aplicate importurilor de produse chinezeşti.

sursa bugetul.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.