Mii de parfumuri contrafăcute au fost descoperite. Captura imensă valoarează peste 300.000 de euro

Polițiștii de la Transporturi au făcut o descoperire uriașă. Aceștia au găsit mii de produse neoriginale, contrafăcute, într-o percheziție pe care au realizat-o la domicilii și alte aproximativ 40 de percheziții efectuate pe colete.

În acest fel au găsit agenții de poliție peste 3.700 de flacoane ce conțin apă de toaletă și apă de parfum, ce se dădeau drept a fi originalele unor firme cunoscute, însă erau contrafăcute.

Din căutări s-ar fi aflat faptul că parfumele respective proveneau din Turcia și au fost ambalate în țara noastră, în sticluțe cu denumirea unor firme foarte populare, ce urmau apoi a fi trimise în Anglia pentru a fi valorificate.

Parfumurile contrafăcute ar fi valorat dacă ajungeau să fie comercializate ca produse de marcă, în jurul sumei de 330.000 de euro.

A fost pus în aplicare până la momentul actual, un mandat de aducere a produselor, iar recipientele cu parfum au fost ridicate pentru a fi continuate cercetările acestora.

Autoritățile au realizat un dosar penal în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, infracțiune ce este prevăzută și pedepsită de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Luptătorii S.I.A.S au susținut echipa de Polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi București, ce sunt coordonați de Direcția de Poliție Transporturi.

Cercetările privind cazul acesta vor continua pentru a se afla toate datele exacte, și vor fi supravegheate de către Parchetul de lângă Judecătoria Buftea.

Milioane de astfel de parfumuri contrafăcute sunt folosite de către europeni fără ca măcar aceștia să știe la câte riscuri se pot expune. Comercianții de parfumuri false se folosesc de ruta China-Turcia-România, iar mai apoi le vând prin restul Europei pentru a câștiga bani buni din această afacere ilegală.

Sursa: observator.tv

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.