Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, despre noul proiect: „Din primăvara anului 2020, începem să lucrăm pe acest ‘mega-proiect'”

Un proiect foarte mare ce va costa 42 de milioane de euro, va fi introdus, prin intermediul fondurilor europene, în județele Alba, Hunedoara și Arad. Proiectul are în vedere mărirea gradului de protecție împotria inundațiilor în bazinul hidrografic Mureș, conform declarațiilor ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.

Aceasta a explicat că, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), sunt 49 de proiecte la nivelul întregii țări. Acestea au fost împărțite în două loturi, în număr de 17 și 32 de proiecte. Pentru acestea urmează să fie pornite procedurile.

În seria de început de 17 proiecte, se află și un „mega-proiect” care se numește „Mărirea gradului de protecţie împotriva inundaţiilor în bazinul hidrografic Mureş, prin ridicarea clasei de importanţă a infrastructurii existente de apărare pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Arad”, conform ministrului.

„Este un proiect pe care Uniunea Europeană îl finanţează având în vedere bazinul hidrografic al râului Mureş, nu numai strict râul Mureş, ci şi afluenţii. (…). Valoarea totală estimată a obiectivului de investiţii este de 194 milioane lei, circa 42 milioane de euro, din care pe raza judeţului Alba avem suma de 92 milioane lei, adică circa 20 milioane de euro”.

„Până la sfârşitul anului 2019, terminăm cu partea de proceduri, (…), iar în primăvara anului 2020, începe să lucrăm pe acest ‘mega-proiect'”, a declarat Ioan Deneş.

Acesta a precizat faptul că zona importantă a acestui proiect are în vizor 55 de kilometri de diguri pe râul Mureș, pe porțiunea avală a orașului Ocna Mureș, județul Alba, până la Ususău, apoi județul Arad și mai apoi pe râul Tîrnava Mare și zona municipiului Blaj, județul Alba.

Obiectivele care au fost lezate de inundațiile din vara anului 2018 au fost verificate joi de către Ministrul Apelor și Pădurilor. Inspecțiile au avut loc mai exact în două comune din Alba, Ighiu și Cricău și de asemenea s-a întâlnit și cu primari din Alba pentru a discuta cum vor decurge lucrările.

Sursa: agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.