Antibiotice Iasi: Venituri din vanzari mai mari cu 8%

Compania Antibiotice a marcat o crestere cu 8% a veniturilor din vanzari comparativ cu anul 2017, ajungand la valoarea de 364.576.466 lei si a inregistrat un profit net in crestere cu 2%, atingand valoarea de 34.303.788 lei, dar si un profit din exploatare care a crescut cu 5% ajungand la valoarea de 39.312.791 lei.
Rezultatele financiare ale anului 2018 reflecta un amplu program de gestionare a activitatii cu efecte asupra rentabilitatii afacerii si reducerii impactului considerabil generat de taxa clawback, care a crescut cu 25% comparativ cu anul 2017, ajungand la 36.484.667 lei depasind astfel valoarea profitului net.

Antibiotice isi mentine pozitia de lider pe segmentul medicamentelor generice si OTC comercializate in spitale, cu o valoare de 85,8 milioane lei in 2018, in crestere cu 8%, fata de valoarea inregistrata in 2017 (79,5 milioane lei), avand o cota de piata de 18%.
Pe piata interna a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 9,4% in 2018 comparativ cu anul 2017, iar vanzarile din farmacii si spitale au inregistrat o majorare de 7,4 procente, ajungand la valoarea de 339,3 milioane lei.

Exporturile au inregistrat valori mai mari cu 6% fata de anul precedent, ajungand la valoarea de 124 milioane lei (31,5 milioane USD) reprezentand astfel 35% din total vanzari.

52% din valoarea exportului il reprezinta produsul Nistatina care
a inregistrat o crestere cu 10% fata de 2017, fiind utilizat de producatori din peste 50 de tari ca materie prima pentru fabricatia de comprimate, suspensii orale, preparate topice (creme, unguente) si ovule. Iar principala piata in crestere in 2018 a fost cea a Asiei, rezultat al deschiderii reprezentantei proprii din Vietnam prin care s-au realizat vanzari mai mari cu 37%.

In anul 2018, Antibiotice a inaugurat cea de-a treia reprezentanta in pietele internationale, de aceasta data in Ucraina, o piata emergenta, cu ritm de crestere anuala de peste 15%. Dar compania isi extinde aria de dezvoltare si in zona Rusia-CSI pentru portofoliul de produse finite. Incepand cu 2020 vor fi lansate primele produse cu brand propriu, in cadrul parteneriatelor incheiate cu distribuitorii si lanturile de farmacii locale.
In paralel, s-au pus bazele unor colaborari pe piete noi din Africa cum ar fi: Tunisia, Africa de Sud, Etiopia si Asia de Sud-Est – Filipine si Hong Kong, premise pentru dezvoltarea businessului incepand cu 2020.
Investitiile realizate de Antibiotice in anul 2018 au avut in plan central noua sectie de produse topice, care se doreste a fi cea mai moderna din Europa de Sud-Est si care a presupus investitii de 22.607.501 lei (echipamente, camere curate si instalatii de utilitati). Punerea sa in functiune in anul 2020, va propulsa exporturile de produse topice pe piete cheie din Europa, SUA si Canada.

sursa wall-street.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.