Procedurile de pre-insolventa, care presupun prevenirea intrarii companiilor in incapacitate de plata si care permit chiar negocierea imprumuturilor cu creditorii, vor deveni din ce in ce mai populare in randul companiilor romanesti care se tem de asa-zisa “stampila” a insolventei.
“Jumatate din companiile romanesti de impact, cu active de peste 1 mil. euro si care angajeaza 40% din salariatii tarii, sunt in dificultate din punct de vedere financiar si o treime sunt intr-o stare de insolventa nedeclarata – adica nu acceseaza procedura de insolventa. Decizia de a intra in insolventa reprezinta un stigmat atat de puternic pentru unele companii incat acestea prefera sa ramana in zona gri, in care businessul se imbolnaveste tot mai rau”, a declarat Vasile Godinca-Herlea.
Reprezentantul CITR anticipeaza ca una dintre cele mai populare proceduri in viitor va fi reprezentata de concordatul preventiv.
“Concordatul preventiv se bucura de confidentialitate si nu are stampila insolventei. Prin aceasta metoda se poate realiza un plan de redresare a companiei si pot exista negocieri cu creditorii. Ma astept ca procedurile viitorului sa fie reprezentate de cele de preinsolventa si de preventie a insolventei”, mentioneaza Vasila Godinca-Herlea.
Concordatul preventiv reprezinta un contract incheiat intre un debitor aflat in dificultate financiara si creditorii care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate de debitor.
sursa wall-street.ro