Metode prin care îți poți face casa imună la mucegai și igrasie

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/abstract-background-bad-damp-70735/

Indiferent de cât de bine faci curățenie în locuință, mucegaiul continuă să apară? Mucegaiul este o ciupercă microscopică și se înmulțește prin spori. Pentru a crește, sporii de mucegai au nevoie de umezeală. Mucegaiul distruge pereții și este, totodată, un mediu propice pentru apariția igrasiei. În plus, este și extrem de periculos pentru sănătate.

De ce apare mucegaiul?

Apariția mucegaiului este favorizată de mediul cald și umed. Condensul este una dintre cauzele apariției mucegaiului. La fel sunt și infiltrațiile de apă. Mucegaiul apare și din cauza blocării transferului umidității de la interior spre exterior, adică atunci când pereții „nu respiră”, ca efect al unei izolații care nu a fost efectuată în mod adecvat. Astfel, umezeala se acumulează în interior, se formează condensul și duce la apariția petelor inestetice de mucegai. În plus, mucegaiul apare și în locuința care nu este aerisită zilnic.

Atunci când mediul este propice formării de mucegai, acesta apare în colțurile de sus și de jos ale pereților, urmând să se extindă ulterior pe întregul perete și pe tavan. Cele mai predispuse încăperi la apariția mucegaiului sunt baia, bucătăria, cămara și camerele care au un perete pe colțul blocului și orientat spre nord.

Cum îți poți izola casa de mucegai?

Este esențial să nu neglijezi problema mucegaiului, ci să faci tot posibilul să previi apariția acestuia în locuința ta. Există câteva metode prin care îți poți proteja locuința de mucegai. Iată ce ai de făcut:

–    Aerisește fiecare cameră din locuință, de două ori pe zi.

–    După fiecare duș sau baie, lasă deschisă fereastra la baie și lumina aprinsă, întrucât întunericul favorizează apariția mucegaiului.

–    Curăță foarte bine bucătăria, șterge bine aragazul și pereții din jurul lui, întrucât petele de grăsime sunt un mediu propice pentru dezvoltarea mucegaiului. Nu lăsa alimentele să se altereze și aruncă orice aliment al cărui termen de valabilitate a expirat.

–    Nu usca rufele în casă.

–    Repară țevile și robineții, astfel încât să eviți scurgerile de apă, care favorizează apariția mucegaiului.

–    Atunci când gătești, folosește hota de aragaz, pentru a îndepărta aburii formați și a reduce din umiditate.

–    Izolează ferestrele cu bandă adezivă din burete, iar dacă ferestrele sunt vechi, schimbă-le sau recondiționează-le.

–    Nu amplasa covoare din materiale textile pe podeaua din baie.

–    Folosește un dezumidificator pentru a elimina umiditatea din aer.

Dacă plănuiești o renovare a locuinței, ai la dispoziție diverse metode care să te ajute să elimini din start posibilitatea apariției mucegaiului. Poți să încorporezi în mortar aditivi împotriva mucegaiului și să folosești plăci de polistiren expandat. De asemenea, poți realiza un tavan fals casetat din fibră minerală ca aici.

 

Ce este igrasia?

Igrasia reprezintă o altă problemă pe care nu ar trebui să o ignori, care constă în apariția unor pete în colțuri și pe tavan. Petele au culoarea gălbuie, din cauza umidității, care dizolvă sărurile din zidărie și le scoate la suprafață, unde se cristalizează. Aceste pete distrug stratul de vopsea de pe perete, tencuială sau plăcile de rigips.

 

Pentru a înlătura igrasia, poți folosi vopsele speciale care se aplică pe orice suprafață umedă a pereților, nu conțin ulei, nu se îngălbenesc în timp și își mențin culoarea.

Ce boli poate provoca mucegaiul?

Mucegaiul are diverse efecte negative asupra sănătății și este periculos în special pentru copii. Acesta provoacă alergie, dar și diverse boli, precum:

–    Astm

–    Sinuzită fungică

–    Probleme de vedere

–    Tulburări neurocognitive și probleme de memorare

–    Afecțiuni ale sistemului nervos, depresie

–    Probleme la nivelul mușchilor și articulațiilor

–    Afecțiuni renale și gastrointestinale

–    Boli pulmonare.

Ține mucegaiul și igrasia la distanță și aplică metodele eficiente sugerate mai sus.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.