Cele mai bune piscine gonflabile pentru copii

Vine vara, bine-mi pare, în grădină uităm de flori şi ne gândim cum să-i distrăm mai bine şi mai bine pe cei mici. Ori, se ştie, apa are un secret magic care îi face pe copii să râdă cu gura până la urechi şi să uite să strige după părinţi la fiecare 5 – 10 secunde. Mai mult, zilele toride sunt mai uşor de îndurat când ai un loc în care să te bălăceşti, iar dacă îţi stau alături şi câţiva prieteni, lucrurile tind să devină de-a dreptul perfecte. Pentru că nu ai însă mereu cum să ajungi cu cei mici la ştrand sau la piscină, plus că de multe ori aglomeraţia dintr-un astfel de loc este descurajantă şi stresantă, cea mai la îndemână opţiune este piscina gonflabilă.

Pentru copiii între 1 şi 3 ani, recomandate sunt piscinele gonflabile de dimensiuni reduse, care să le confere siguranţă şi confort. Piscina pentru copii Intex, tip ciupercă, este o alegere foarte bună pentru această categorie de vârstă. Are un design atractiv, o podea confortabillă, dar şi un acoperiş ce poate feri copilul de razele directe ale soarelui. Este uşor de umflat, de transportat, dar şi de depozitat după ce trec zilele toride de vară.

Pentru copiii de peste 3 ani recomandăm piscina gonflabilă Splash and Play Bestway, cu care distracţia este garantată. Te trimite cu gândul la un parc de distracţii acvatic, unul însă în care siguranţa este caracteristică principală. Bâtele gonflabile şi stropitoarea care împrăştie o mulţime de bule vor transforma zilele de vară într-unele pline de chiote de bucurie. Este realizată dintr-un material foarte rezistent şi, pentru ca lucrurile să fie cât mai durabile, vine în pachet şi cu un petic de reparaţie. Iar cum fericirea este mai mare alături de prieteni, piscina este suficient de generoasă astfel încât micuţul tău să-şi primească şi amicii la joacă.

Pentru familiile cu 2 copii, piscina gonflabilă Intex cu imprimeu marin este excelentă. Cu podea şi margini moi, ar putea avea un singur dezavantaj – cei mici se vor lăsa cu greu convinşi să o părăsească. Mai mult, aşteptaţi-vă să vedeţi apă peste tot, căci stropitul este una dintre cele mai distractive activităţi pe care le pot avea cei mici.

Tot pentru copiii de peste 3 ani puteţi alege piscina gonflabilă Intex din vinil, cu imprimeu cu motive marine. Este suficient de generoasă ca spaţiu, astfel încât copiii să se bălăcească în voie, iar marginile ei sunt foarte prietenoase şi, mai ales, rezistente. Le puteţi da şi câteva jucării gonflabile care îi vor ajuta să creeze jocuri de rol şi să le stimuleze imaginaţia.

Dacă ştiţi că aveţi vecini care vin des în vizită sau că nu rezistaţi nici voi pe uscat când se bălăcesc copiii, piscina gonflabilă Intex Paradise este exact ceea ce aveţi nevoie. Realizată dintr-un material de calitate superioară, foarte rezistent şi cu o capacitate de aproape 600 de litri, aceasta va reprezenta, cu siguranţă, punctul maxim de atracţie al verii. Cei mici se vor putea stropi, vor sări sau aluneca în piscină, se pot juca cu mingiile, vor experimenta toate jocurile amuzante ce înseninează şi mai tare zilele frumoase din lunile călduroase.

Pentru o distracţie de zile mari, în familie sau pentru petreceri de neuitat, piscina gonflabilă Easy Set Intex cu pompă de filtrare a apei inclusă este alegerea ideală. Oferă un spaţiu generos de mişcare şi are o capacitate de umplere cu apă ce nu lasă loc de nemulţumiri. Este realizată dintr-un material extrem de rezistent, în mai multe straturi, pentru a putea fi folosită pe termen lung. Vine la pachet cu o pompă de filtrare a apei, astfel încât să puteţi păstra curăţenia şi prospeţimea acesteia fără să fie nevoie să o schimbaţi zi de zi. Şi, cireaşa de pe piscină, se montează extrem de uşor. Întindeţi piscina pe o suprafaţă netedă, umflaţi inelul din partea superioară şi umpleţi cu apă. În 10 minute totul este pregătit pentru petrecerea mult visată.

Pentru viitorii scufundători, piscina pentru copii Nemo 3D Bestway, cu 2 perechi de ochelari 3D incluşi, va fi surpriza ideală. Destinată copiilor de peste 6 ani, aceasta va oferi senzaţii nebănuite pentru micii înotători. Cu ajutorul ochelarilor 3D, o lume de vis li se va descoperi sub apă, iar povestea peştişorului Nemo va fi mai reală ca niciodată. Susţinută de un inel gonflabil superior, piscina se montează cu uşurinţă şi vine în pachet cu un petic de reparaţie.

Iar dacă vă place ideea de spa, puteţi alege oricând o piscină Swim Center Intex, cu o capacitate de aproape 800 de litri. Are pereţii laterali suficient de înalţi încât să fie foarte confortabili pentru fiecare membru al familiei şi patru scaune pentru un confort extins. Mai mult, pentru că vara ai nevoie de hidratare din belşug, piscina este prevăzută şi cu 2 suporturi pentru pahare, astfel încât drumul până la limonadă n-a fost niciodată mai scurt. Nu uitaţi că aveţi nevoie şi de o pompă, ca să vă puteţi bucura cât mai repede de beneficiile acestei piscine.

Acum, că ai aflat care sunt cele mai bune piscine gonflabile pentru copii, nu trebuie să uiţi şi de cele câteva ponturi de siguranţă, care vă vor ajuta pe tine şi pe ai tăi să vă bucuraţi de momentele minunate ale verii.

  • Niciodată, dar niciodată nu lăsa copilul nesupravegheat în piscină. Nu contează că apa are doar câţiva centimetri. Este suficientă pentru a crea probleme în cazul în care te întorci cu spatele, să vorbeşti câteva minute cu un prieten.
  • Asigură-te că ai montat piscina pe un loc drept, şi stabil, dar şi că respecţi greutatea recomandată de producătorul acesteia, astfel încât să nu se poată răsturna.
  • Învaţă-ţi copilul principalele reguli de înot şi tu, regulile de bază pentru a putea acorda primul ajutor în caz de nevoie.

Dacă ai rezolvat toate punctele de mai sus, aşează-te liniştit pe un scaun şi priveşte-ţi copilul cum se distrează pe cinste. Sau, şi mai bine, jucaţi-vă împreună, pentru amintiri de neuitat. Puţine lucruri se pot compara cu o porţie zdravănă de râs şi o bălăceală fără griji.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.