Ministerul de Finanţe spune că va da 700 de milioane de lei

700 de milioane de lei vor fi transferaţi în urma unei Hotărâri de Guvern direct în conturile fondului de mediu pentru restituirea taxei auto. Măsura disperată vine după ce statul nu şi-a onorat obligaţiile faţă de şoferii care au depus cereri de restituire a taxei auto iar acum oficilaii europeni au ameninţat cu măsuri de infringement. Şoferii care au aşteptat ani la rândul pentru a-şi primi banii înapoi de la stat spun că se simt batjocoriţi după ce au bătut până acum la uşi închise
fără să-şi vadă banii înapoi.
Problema restituirii taxei auto, veche de zeci de ani, pare să își găsească rezolvarea. Guvernul a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care 700 de milioane de lei sunt trimiși în bugetul fondului de mediu.

Viorica Dăncilă: „Luăm o decizie importantă şi pentru cetăţenii care trebuie să îşi recupereze taxa auto. Printr-o hotărâre pe care o adoptăm azi transferăm suma de 700 de milioane de lei din fondul de rezervă către fondul pentru mediu în scopul restituirii sumelor către cetăţeni. Astfel, vom continua să asigurăm fondurile necesare pentru recuperarea taxei auto de către toţi românii care au acest drept”.

Ministrul Finanțelor a pus și el presiune pe ANAF pentru a recupera sumele în cauză. Chiar și așa șoferii spun că ani de zile au încercat să recupereze sumele pe care statul le datora dar nu au avut succes.

,,Tot ce ni se întâmplă nouă românilor în țara asta! O să mă duc să mă interesez să văd dacă mai este termen de depunere a actelor să văd dacă mai pot să o recuperez. Mi se pare că nu este drept și sunt niște sume foarte mari! La câți bani vin la bugetul de stat de noi românii și nu există bani pentru a fi dați înapoi, pe bune? Dintr-un salariu, mai mult de 60 la sută se duce la stat, taxe, sănătate, pe bune? Nu avem bani să restituim un drept?”

Oficialii spun că banii există, dar singurii care nu vor primi sumele pe care statul le datorează sunt cei ale căror situații nu sunt foarte clare.

sursa digi24.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.