Avon vinde centrul de distribuție din Chiajna, tranzacție tip sale & lease back

Avon Cosmetics România, filiala locală a producătorului american de cosmetice, parfumuri și bijuterii, vinde centrul de distribuție din Chiajna, în cadrul unui contract de tip sale & lease back, și începe să caute un cumpărător pentru această proprietate.
Vânzarea va include centrul de distribuție al Avon Cosmetics, cu o suprafață de peste 11.000 metri pătrați, la care se adaugă întreaga platformă pe care acesta este construit, cu o suprafață totală de aproape 45.000 metri pătrați.
Platforma logistică are un potențial de dezvoltare și de construcție de spații logistice de încă 20.000 metri pătrați.

Procedura de selecție a unui cumpărător a început în această lună, iar compania estimează că va finaliza tranzacția până la finalul lunii septembrie.
Luna trecută, compania braziliană Natura Cosmeticos a ajuns la un acord privind achiziționarea rivalei americane Avon Products Inc printr-un schimb de acțiuni, o tranzacție care va duce la crearea celei de-a patra companii cosmetice globale.

In vara anului trecut, Avon a vândut ultima sa fabrică din Statele Unite producătorului francez de cosmetice Fareva Group, după ce a fabricat produse pentru frumusețe în SUA timp de peste 100 de ani.
„Avon România urmează să încheie un contract de închiriere pe un termen de zece ani cu viitorul cumpărător, ceea ce înseamnă că angajamentul investițional față de piața locală, precum și operațiunile din România, rămân la fel de solide”, mai arată compania.
Obiectivul urmărit prin operațiunea de sale & lease back este optimizarea și îmbunătățirea operațiunilor financiare, iar contractul de închiriere cu durata de zece ani, la care se adaugă opțiunea de reînnoire după acest interval, este menit să asigure continuarea fără sincope a operațiunilor curente.

„În ecosistemul internațional Avon, operațiunile din România sunt un model de bune practici, începând de la strategia de piață și până la rezultatele operaționale. Prin această decizie optimizăm business-ul pe plan local și continuăm să consolidăm stratega globală Open Up, prin care ne propunem să nu blocăm resurse în mijloace fixe, ci să le îndreptăm spre o creștere accelerată.
Singura diferență în urma vânzării platformei de distribuție va fi proprietarul spațiului în care ne desfășurăm activitatea. Noi ne vom continua operațiunile din Chiajna cu ajutorul echipei noastre formate din peste 350 de persoane care ne ajută să deservim întreaga comunitate de reprezentanți”, spune Andreea Moldovan, general manager Avon SEE.
Avon este prezentă de 21 de ani pe piața din România și concurează pe piața locală cu producătorul francez L’Oreal, compania germană Beiersdorf, care deține și brandul Nivea, și cu Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producător de cosmetice cu capital românesc.
Anul trecut, Avon a avut în România afaceri de 576 milioane lei și un profit net de 20,4 milioane lei, cu aproape 300 de angajați.

sursa profit.ro

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.