Străini au cheltuit cu 34 de milioane de euro mai mult în primul trimestru din 2019, față de aceeași perioadă a anului trecut

Turismul românesc a generat creșteri substanțiale în economie grație măsurilor luate de Executiv în ultimul an. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele 3 luni ale anului, turiștii străini au cheltuit aproximativ 1,3 miliarde de lei, o creștere cu 162,5 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele statistice confirmă, astfel, în mod oficial, dezvoltarea turismului din România.

În primul trimestru al anului, un turist străin a cheltuit, în medie, 2912,9 lei în timpul sejurului în România. În comparație, în 2018, valoarea sumei medii cheltuite de un turist străin a fost de 2383,5 lei.

La nivel național, suntem la momentul la care Executivul actual a dovedit că turismul este un sector prioritar care poate contribui din plin la creșterea economică! Pentru prima dată după foarte mulți ani, am dat startul unei noi politici de promovoare și de dezvoltare a sectorului. Am realizat noi clipuri de promovare a destinației turistice România. Am pus bazele unei campanii viitoare care să ne asigure vizibilitate în mediul online. În același timp, redeschidem birourile externe de promovare turistică pentru a beneficia de o promovare adaptată fiecărei piețe în parte. Am redus fiscalitatea din domeniu pentru a încuraja investițiile. Sunt pași pe care noi i-am făcut pentru dezvoltarea turismului și a căror eficiență este acum confirmată de datele statistice prezentate astăzi”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

În total, în primul trimestru al anului, turiștii străini au generat încasări mai mari pentru industria românească cu aproximativ 34 de milioane de euro, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.