Cum gătim sănătos friptura de miel

Cum alegi carnea proaspătă

Carnea proaspătă are o culoare rozalie şi trebuie să fie elastică. Produsul nu trebuie să miroasă şi nici să prezinte la suprafaţă mucilagii. Carnea de miel sau de oaie care este veche îşi pierde din elasticitate, are o culoare cărămizie cadaverică, la atingere este lipicioasă şi miroase. „În cazul în care dorim să cumpărăm şi organe pentru a prepara drob, vânzătorul trebuie să ni le vândă direct din carcasa mielului pentru a şti cu siguranţă că nu sunt ficat, rinichi, inimă sau plămâni de câine. Şi acestea trebuie cumpărate tot din magazine autorizate sanitar-veterinar! Organele de miel se alterează mai repede decât carnea, deci ne va fi destul de uşor să ne dăm seama, după miros, dacă sunt sau nu proaspete.

Alege miei de peste 12 kilograme

Când mergem la magazin să cumpărăm miel, trebuie să fim foarte atenţi la greutatea acestuia. Ideal ar fi să alegem miei care au între 12-14 kilograme.

Cei mai mici, mai ales cei sub 10 kilograme, au carnea foarte indigestă, conţin colagen şi oxipurine care dăunează mai ales persoanelor care suferă de gută.

Cum gătim sănătos  friptura de miel: Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi,  Directorul Institutului de  Cercetări Alimentare

În cartea „Revoluţie în bucătărie. Reînvaţă să găteşti sănătos” Gheorghe Mencinicopschi ne învaţă cum să preparăm corect friptura de miel.

„Pentru a da aromă fripturii folosiţi vin fără sulfiţi (de casă), sare marină, usturoi de grădină, ulei de măsline sau de palmier nehidrogenat. Cumpăraţi miel de peste 10-12 kilograme (8-10 săptămâni) deoarece mielul mai mic este indigest. Carnea de miel este o bună sursă de zinc necesar sistemului imunitar în lupta contra infecţiilor , de fier şi potasiu, de vitaminele B, E şi D. Friptura se serveşte cu garnitură din legume la grill, sotate şi nu cu amidonoase (cartofi, pâine, orez).

 

Friptură de miel

Ingrediente: 2 kg carne miel, ceapă verde, rozmarin, măghiran, 200 ml vin alb, 200 ml apă, sare, piper.

Mod de preparare: Carnea se spală, se condimentează şi se aşază într-o tavă. Ceapa se curăţă, se taie în bucăţele şi se pune în jurul cărnii. Se adaugă rozmarin şi măghiran, se stropeşte cu vin alb şi cu o cană cu apă, iar apoi se bagă la cuptor. Se ţine la foc mic o oră, după care la foc iute ca să se rumenească. Din când în când, se stropeşte friptura cu zeama din tavă şi se întoarce pe ambele părţi. Când e gata, se scoate friptura din tavă, iar din zeama care a rămas se prepară un sos adăugând un pahar cu apă, un pahar cu vin alb şi 2-3 linguri de bulion.

Drob de miel

Ingrediente: măruntaiele de la un miel, 5 ouă, 2 linguri cu ulei, 3 legături de ceapă verde, o legătură mărar, o legătură pătrunjel, sare, piper, două felii de pâine înmuiată în lapte, 2 linguri pesmet, pesmet pentru tapetat tava, 5 ouă fierte.

Mod de preparare: Organele se fierb, iar apoi se toacă mărunt. Peste tocătură se adaugă ouăle bătute, ceapa verde, mărarul şi pătrunjelul toate tăiate foarte fin. Se pune sare şi piper, pesmetul, pâinea şi se amestecă bine compoziţia. Tava se unge cu ulei şi se tapetează cu pesmet. Se adaugă jumătate din compoziţie, iar apoi se pun ouăle fierte, pe lungime. Se adaugă restul de compoziţie, iar tava se dă la foc mic 40 de minute.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.