Alternative cu buget redus pentru cazarea la hotel, pe litoral: „Am curtea pe care nu o am acasă”

Cei care visează să-şi petreacă vacanţa pe o plajă sălbatică, la câţiva metri de țărm, pot merge cu rulota sau pot închiria una. Pe litoral au fost deschise mai multe campinguri care au acest serviciu. În aceste locuri, românii cu buget redus pot sta inclusiv în cortul adus de acasă, ori găsesc unul acolo, contra cost.

Sudul litoralului rămâne preferatul românilor care merg în concediu cu rulota sau cortul. În Vama Veche şi 2 Mai, turiştii au la dispoziţie nu mai puţin de 6 campinguri. În unele există inclusiv restaurante pentru ca oamenii să nu fie nevoiţi să stea la cratiţă şi în vacanţă.

Aici, mai multe rulote au fost transformate în apartamente în care se pot caza până la patru persoane. Toate au vedere la mare iar o noapte de cazare costă între 120 şi 170 de lei, în funcţie de perioadă şi dotări.

Cei care vin cu corturile în campingurile din sudul litoralului plătesc o taxă de 15 lei pe zi. În cazul rulotelor, tarfiul este de 70 de lei pe zi – pentru cei care nu vor să se contecteze la reţelele de apă şi curent. Aceste servicii se taxează suplimentar şi urcă preţul până la 170 de lei.

Campinguri există inclusiv în Saturn, Mangalia, Jupiter, dar şi în cele două Eforii. În nordul litoralului – în Mamaia – aceste locuri sunt însă pe cale de dispariţie. În locul lor s-au ridicat mai multe blocuri şi hoteluri.

Turiştii care obișnuiau să vină aici au fost împinşi spre Năvodari şi Corbu, unde găsesc mai multă linişte şi peisaje care pe unii îi inspiră. Pe George – de pildă – l-am găsit în timp ce picta un buchet de flori pe terasa rulotei cu care a venit la mare.

Administratorii confimă că tot mai mulţi români merg la mare cu cortul ori rulota.

Stelică Murariu, administrator camping: „Avem undeva la vreo 20% mai mult decât anul trecut. Se anunţă între ei. Hai vino şi tu ..este şi o zonă unde este permis şi topless-ul şi se face plajă şi altfel.”

Cu cortul puteţi campa şi la Vadu – în rezervaţia naturală Biosfera Delta Dunării. Nu aveţi însă voie pe plajă şi trebuie să plătiţi un permis de acces de 5 lei pe zi pentru fiecare persoană şi unul pentru maşina de 10 lei.

sursa vacantalamare.stirileprotv.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.