Cele mai scumpe nunți din toate timpurile

Oamenii se îndrăgostesc și se căsătoresc tot timpul, iar nunta este una dintre cele mai costisitoare evenimente din viața unui cuplu. Pentru aceste persoane, însă, banii nu au reprezentat niciun moment o problemă.

Știm că ziua nunții este una dintre cele mai importante și speciale evenimente din viețile noastre, deci putem înțelege într-un fel de ce aceste persoane au ales să cheltuiască sume considerabile astfel încât toate aspectele la care s-au gândit de-a lungul timpului să fie îndeplinite.

-Prințul Charles și Prințesa Diana – 110 milioane de dolari

Prințul Charles și Prințesa Diana au știut, cu siguranță, de ce au nevoie pentru ca nunta lor să rămână în istorie. La acea vreme, suma cheltuită a fost de 48 de milioane de dolari, însă dacă luăm în calcul inflația și încercăm să aproximăm cât ar însemna acești bani în prezent, am ajuns la 110 milioane de dolari. Ceremonia a avut loc la Catedrala Sfântului Paul, iar Diana a purtat o rochie impresionantă, croită din dantelă prețioasă, foarte veche. Cei doi au avut în cadrul recepției 27 de torturi (deci îți poți imagina numărul invitaților) iar cel principal a avut înălțime de un metru și jumătate.

-Vanisha Mittal și Amit Bhatia – 66 milioane de dolari

În primul rând, ar trebui să precizăm că Vanisha Mittal este fiica unuia dintre cei mai bogați bărbați din lume, deci nu este surprinzător faptul că nunta sa a fost atât de scumpă. Ceremonia de logodnă a fost ținută la Versailles, iar nunta cu Amit Bhatia a avut loc în Franța, la Chateau Vaux le Vicomte, în 2004. Kylie Minogue s-a numărat printre artiștii care au cântat în acea seară (fiind plătită cu 330.000 de dolari). Deși nunta a fost memorabilă mai ales pentru invitați, cei doi s-au despărțit în 2013.

-Prințul Harry și Meghan Markle – 55 milioane de dolari

Cea mai recentă nuntă care se încadrează perfect în această categorie este cea din luna mai a anului 2018, dintre Prințul Harry și Meghan Markle. Ceremonia s-a desfășurat la Capela Sfântul George de la Castelul Windsor. Securitatea i-a costat pe Ducele și Ducesa de Sussex nu mai puțin de jumătate de milion de dolari. La nuntă au participat nenumărate celebrități din toată lumea.

-Prințul William și Kate Middleton – 34 milioane de dolari

Prințul William a avut, de asemenea, o nuntă impresionantă, însă a reușit să se încadreze într-un buget cu 20 de milioane de dolari mai puțin decât fratele său mai mic. Nunta a avut loc în Westminster Abbey iar după ceremonie, William și Kate au făcut înconjurul Londrei într-o trăsură. Se spune că doar florile au costat 800.000 de dolari, iar tortul în jur de 80.000 de dolari. La acea vreme, nunta a fost numită Nunta Secolului, pentru că a fost prima nuntă regală după multe decenii, iar atenția pe care a primit-o a fost absolut incredibilă.

-Petra Ecclestone și James Stunt – 16.7 milioane de dolari

Petra este o moștenitoare de origine britanică, model și designer, fiica unui miliardar, iar lumea se aștepta să aibă o nuntă de milioane. A purtat o rochie semnată Vera Wang în valoare de 112.000 de dolari, iar invitații s-au delectat cu cea mai bună șampanie Louis Roederere Cristal și vin Chateau Petrus, cel din urmă costând 5.600 de dolari doar o sticlă. The Black Eyed Peas au cântat la nuntă, iar invitații au urmărit două focuri de artificii.

-Kim Kardashian și Kris Humphries – 10 milioane de dolari

Deși tinerii au fost căsătoriți doar pentru 72 de zile, nunta a costat în jur de zece milioane de dolari. Tema a fost alb și negru, iar tortul a costat 20.000 de dolari. Kim a purtat trei rochii de mireasă, care au costat 60.000 de dolari, iar diamantele au ajuns la suma de 40.000 de dolari. Multe celebrități au participat la nuntă, inclusiv Ryan Seacrest, Demi Lovato și Robin Thicke.

Michael Jordan și Yvette Prieto – 10 milioane de dolari

Știi că urmează o nuntă incredibil de scumpă atunci când un jucător de baschet se căsătorește cu un model. Yvette a purtat o rochie din mătase cu Swarovski, semnată JAton Couture, iar ceremonia a avut loc la o biserică din apropierea conacului lui Michael Jordan, în Florida. Lista de invitați a numărat o mulțime de jucători de baschet legendari, iar Robin Thicke și Usher i-au invitat pe ringul de dans, interpretând cele mai cunoscute melodii ale lor.

-Wayne Rooney și Coleen McLoughlin – 8 milioane de dolari

Wayne Rooney a fost desemnat, în 2008, cel mai bine plătit jucător de fotbal, iar atunci când s-a căsătorit cu iubita lui alături de care avea o relație încă de la 16 ani, s-a asigurat că nunta va fi una grandioasă. Petrecerea a avut loc pe un iaht, pe care invitații au fost transportați cu elicopterul. Ceremonia s-a ținut într-o vilă din secolul al XVII-lea.

-Justin Timberlake și Jessica Biel – 6.5 milioane de dolari

Justin Timberlake și Jessica Biel au avut o nuntă incredibilă. Jessica a purtat o rochie Giambattista Valli, într-o nuanță de roz pal, care a costat 107.000 de dolari, în timp ce Justin a purtat un costum Tom Ford. Nunta a avut loc în Italia, la Borgo Egnazia, un castel cu 63 de camere, transformat în hotel. A fost o nuntă cu 150 de invitați, dar securitatea și artificiile au acoperit o bună parte din suma totală.

-George Clooney și Amal Alamuddin – 4.6 milioane de dolari

Când ne gândim că majoritatea dintre noi ne întrebam dacă George Clooney se va căsători vreodată, 4.6 milioane de dolari nu pare chiar atât de mult. Amal a purtat o rochie creată de Oscar de la Renta, nunta a avut loc la un hotel de cinci stele la care s-a ajuns cu barca, iar ceremonia a fost oficiată de un fost primar al Romei. Printre invitați s-au numărat Matt Damon, John Krasinki, Cindy Crawford și multe alte celebrități cunoscute în toată lumea.

sursa elle.ro

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.