Miniştrii de Finanţe G7 vor discuta despre ţinerea sub control a puterii marilor companii de tehnologie

Miniştrii de Finanţe ai statelor din Grupul celor mai dezvoltate şapte state ale lumii (G7) vor discuta miercuri, la o reuniune care va avea loc lângă Paris, despre cum pot ţine sub control marile companii de tehnologie, chiar dacă există diferenţe de opinie despre modul de impozitare a acestora, transmite Reuters.

Franţa vrea să se folosească de preşedinţia sa la reuniunea de două zile din Chantilly pentru a obţine un sprijin mai larg în vederea stabilirii unui nivel minim de taxare a companiilor.

Guvernele din G7 sunt îngrijorate că reglementările fiscale vechi de zeci de ani au fost împinse la limită de apariţia Facebook şi Apple, care înregistrează profiturile în state cu nivel scăzut de impozitare, indiferent de sursa veniturilor lor.

Problema a deveni mai urgentă după ce în Parisul l-a sfidat în aceste zile pe preşedintele american Donald Trump prin adoptarea unei taxe pentru veniturile companiilor mari de tehnologie, chiar dacă acesta a avertizat că va deschide o investigaţie care ar putea avea ca rezultat impunerea unor tarife comerciale.

”Franţa este o ţară suverană şi va continua să ia decizii ca o ţară suverană în toate problemele fiscale”, a declarat ministrul de Finanţe francez Bruno Le Maire la o conferinţă care a avut loc la banca centrală a Franţei, în ajunul reuniunii G7.

”Aşa că haideţi să lucrăm în G7… la problema majoră a taxării companiilor digitale, pentru că aceasta este cea mai bună cale de a rezolva această problemă”, a adăugat Le Maire. added.

Cu toate că un acord la nivelul G7 ar stabili tonul pentru un acord mai larg, un acord al tuturor miniştrilor referitor la un nivel minim al taxei sau un interval de taxe va fi probabil dificil, întrucât Marea Britanie şi Canada au rezerve, a declarat vineri o sursă din Ministerul francez de Finanţe.

O soluţie comună ar putea fi găsită mai uşor în rândul miniştrilor şi reprezentanţilor băncilor centrale prezenţi la întâlnire în privinţa monedelor digitale.

Anunţul recent al Facebook referitor la planurile de a lansa o monedă digitală, Libra, a fost întâmpinat cu numeroase avertismente din partea autorităţilor de reglementare, băncilor centrale şi guvernelor, care insistă că trebuie respectate reglementările de prevenire a spălării banilor şi asigurată securitatea tranzacţiilor şi a datelor utilizatorilor.

Există însă îngrijorări mai mari că puterea în creştere a companiilor mari de tehnologie ajunge în zone care aparţin guvernelor, cum ar fi emiterea de monede.

”Aceşti giganţi digitali se transformă în state private – state asupra cărora cetăţenii nu au un control şi unde democfraţia nu îşi găseşte locul. Nu putem permite companiilor, care servesc interese private, să deţină toate atributele statelor suverane”, a spus Le Maire.

În afară agendei oficiale, miniştrii se vor consulta în privinţa posibililor succesori ai lui Chrristine Lagarde la conducerea Fondului Monetar Internaţional.

Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, şi unii miniştri europeni se vor întâlni cu guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, care ar fi un posibil candidat la funcţia de director general al FMI.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.