Fostul sediu al liceului „Nicolae Tonitza”scos la licitatie

Artmark scoate la licitatie fostul sediu al liceului „Nicolae Tonitza” din Bucuresti. Pretul de pornire este de 3 milioane de euro, iar casa de licitatii ofera o estimare care ajunge la 4 milioane de euro.

Terenul are o suprafata de 902 metri patrati. Proprietatea are 19 camere si 8 bai.

Monumentul istoric de clasa B a fost construit in 1895 in stilul Eclectic al epocii, influentat de scoala franceza de arhitectura. Fatada simetrica este impartita in trei registre si decorata cu elemente de sorginte neoclasica: ancadramentele ferestrelor cu frontoane si arcade, pilastri cu caneluri, ornamente ce ofera un aspect impozant edificiului.

Vila a fost consolidata si renovata in anii 2015-2016, cu pastrarea detaliilor originale, pe baza unei expertize realizate de specialisti in restaurarea monumentelor istorice. La exterior, imobilul dispune de o curte suficient de incapatoare pentru a parca pana la 20 de autoturisme. La interior vila este complet renovata si finisata cu materiale de generatie noua, printre dotari regasindu-se ventiloconvectoare, tamplarie din lemn natur, sistem de supraveghere si ascensor modern pentru 4 persoane.

Proprietatea, aflata intr-o stare perfecta de functionare, este potrivita pentru o serie variata de functiuni: muzeu privat, scoala, clinica, restaurant, boutique hotel, birouri sau resedinta.

In anii ’50, aici a functionat Liceul de Arte Plastice din Bucuresti. Sediul central se afla in Casa Robescu din Str. General Berthelot nr. 12, iar internatul si cantina, impreuna cu alte cateva ateliere (pictura, desen, gravura) se aflau in casa de fata. In 1970, liceul a primit numele pictorului roman Nicolae Tonitza (1886-1940).

sursa wall-street.ro

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.