Cât de serios tratează românii creditele bancare?

Businessman holding money in his hands

În ultimii ani, strictețea acordării creditelor a scăzut cu mult, permițând, în acest fel, cetățenilor să obțină credite mult mai ușor. În același timp, s-a simplificat și procedeul de acordare a acestor credite până la nivelul în care nici nu mai este necesară deplasarea într-o sucursală de bancă.

Față în față cu acest nivel ridicat de confort, unii sunt tentați să solicite credite bancare pentru cheltuieli care au o importanță redusă și care reprezintă doar niște dorințe neesențiale pe care, de fapt, nu și le permit.

Un studiu al GfK UK, una dintre cele mai importante companii britanice de cercetare, a luat în calcul comportamentul de creditare ale celor care solicită astfel de produse financiare. Conform rezultatelor, 94% dintre cei vizați de către acest studiu susțin că acordă o atenție mare situației lor financiare înainte de a solicita un împrumut, în timp ce 87% preferă să gândească situația la rece și să nu fie dominați de presiune atunci când iau o decizie. De asemenea, există și un procent considerabil de 92%, reprezentând indivizi care susțin că, indiferent de situație, solicită o sumă pe care o pot rambursa fără a avea parte de dificultăți.

Responsabilitatea românilor în fața creditelor

Același studiu a dovedit faptul că românii sunt foarte responsabili când vine vorba de solicitarea unui credit. Peste 50% dintre românii implicați în acest studiu susțin că apelează des la credit. Cu toate acestea, 64% dintre ei au optat pentru o sumă mai mică decât maximul posibil, iar 73% spun că ratele lunare nu îi încurcă, aspect esențial pe care orice persoana trebuie să îl aibă în vedere atunci când solicită un credit.

Pentru ce solicită românii credite?

Există multiple motive pentru care românii solicită credite de nevoi personale. Totuși, 31% dintre aceștia o fac pentru a aduce anumite îmbunătățiri locuinței, iar 29% direcționează suma împrumutată către cheltuieli neașteptate. Există și un procent de 18% care folosesc sumele împrumutate în scopuri medicale și 5% care investesc banii în educația copiilor.

Încrederea românilor față de bănci și IFN-uri

Acest studiu mai demonstrează faptul că peste 70% din românii implicați în studiu sunt conștienți în totalitate de tot ceea ce presupune un credit de nevoi personale și de toate costurile incluse în astfel de produse financiare. De asemenea, tot din acest studiu reiese încrederea pe care românii implicați o au în instituțiile financiare, 75% dintre aceștia susținând că se pot baza pe serviciile băncilor. Același procent reprezintă și românii care recomandă serviciile instituțiilor financiare nebancare, mai ales celor care se află în criză de timp și pentru care soluția poate fi un credit rapid online.

Care sunt principalele griji financiare ale românilor?

Dacă un credit nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru români, studiul arată că 29% dintre ei sunt îngrijorați de nivelul de trai și de posibilitatea creșterii costului acestuia. În același timp, 21% se tem de evoluția economiei în perioada următoare, în timp ce, pentru 15%, principala preocupare este posibilitatea pierderii locului de muncă.

Alte griji majore pentru românii implicați în acest studiu sunt reprezentate de ieșirea la pensie (12%) sau scăderea nivelului de trai prin reducerea sumelor de bani pe care le primesc din străinătate (7%).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.