România trăiește „pe caiet”

BNR transmite, într-un comunicat de presă, că datoria externă a României a crescut în primele 6 luni din 2019 cu 4,254 miliarde de euro, la 103 miliarde de euro, o creştere de 9,26%. De asemenea, deficitul de cont curent a crescut cu 3,717 miliarde de euro, adică cu 38,15%. Un deficit tot mai mare afectează moneda națională.

În perioada ianuarie – iunie 2019, datoria externă totală a crescut cu 4,254 miliarde de euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 70,361 miliarde de euro, la 30 iunie 2019 (67,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,5% faţă de 31 decembrie 2018. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 33,310 miliarde de euro (32,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2018, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).

În plus, datoria publică a crescut cu 3,219 miliarde euro în primele 6 luni, la 37,982 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,2% în perioada ianuarie – iunie 2019, comparativ cu 21,2% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 iunie 2019 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2019 a fost de 73%, comparativ cu 74,3% la 31 decembrie 2018.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,135 miliarde de euro, de la începutul anului, comparativ cu 3,717 miliarde de euro în perioada ianuarie – iunie 2018, în creştere cu 38,15%. Deficitul de cont curent al balanței de plăți înseamnă sumele în valută care intră și care ies din economia românească. Un deficit tot mai mare pune presiune asupra devalorizării monedei naționale.

sursa digi24.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.