8 metode prin care să-ţi accelerezi metabolismul

Stresul, sedentarismul, starea continuă de oboseală sunt doar o parte din „bolile civilizaţiei” de care foarte mulţi dintre noi nu suntem străini, dar nici prea conştienţi în a face vreun pas ca să căutăm vindecarea. Deşi, uneori, credem că organismul nostru nu se poate îmbolnăvi, că poate fi solicitat fără vreo limită şi că are capacitatea de a recupera instant, de cele mai multe ori resimţim că ne-am amăgit, că am abuzat de propria sănătate şi că organismul are nevoie a fi ajutat, are nevoie de îngrijire, de pauze de odihnă şi refacere. În acest fel, organismul uman poate avea capacitatea de a-şi redobândi sănătatea şi chiar să-şi accelereze metabolismul dacă aplicăm un minim de mijloace de prevenire eficientă a slăbirii sau epuizării energiei necesare desfăşurării proceselor vitale şi menţinerii greutăţii corporale.

       Bolile metabolice sunt determinate, în principal, de tulburările de metabolism ale factorilor nutritivi (metabolismul începe cu ingestia alimentelor şi se desfăşoară la nivelul muşchilor şi organelor cu scopul de a menţine sau accelera viteza de acţiune a întregului organism). În anumite boli există o neconcordanţă între alimentele consumate, arderea lor în organism şi cheltuielile de energie, fie prin consumul crescut în raport cu cheltuielile (obezitatea), fie prin aportul scăzut în raport cu arderile şi cheltuielile (subnutriţie).

       Organismul consumă energie chiar şi în starea de repaus, fie fizică, fie psihică, fiind numită „energia de bază” sau „metabolismul bazal”, de aceea pentru orice efort fizic, mai ales în perioada copilăriei şi a adolescenţei, când organismul are nevoie de nutrienţi pentru creştere şi dezvoltare, este nevoie de un plus de energie. Totodată, metabolismul are rolul şi de menţinere a temperaturii organelor interne la 37 de grade.

  Iată, 8 metode prin care să-ţi accelerezi metabolismul:

1. O alimentaţie sănătoasă, echilibrată şi la ore fixe 

Prin aceasta se evită consumul excesiv de proteine, glucide şi lipide, contribuie la accelerarea metabolismului. Este recomandat, mai ales pacienţilor subnutriţi, a consuma la micul dejun o masă cât mai bogată în legume, fructe, cereale integrale; la prânz o alimentație moderată, iar la cină una cât mai uşoară pentru digestie, tocmai pentru ca, de la terminarea cinei până la vremea culcării, să fie un interval de 4 ore. Rapiditatea cu care se realizează combustia caloriilor determină şi producerea de energie.

2. Hidratarea organismului

Hidratarea ajută foarte mult la arderea caloriilor, implicit şi la accelerarea metabolismului. Fără apă nu se pot elimina, prin urină, toxinele şi sărurile din corp. Lipsa hidratării suficiente a organismului cauzează apariţia gutei, prin hiperuricemie, depuneri urice în articulaţii şi piele (acute sau cronice) şi leziuni renale.

https://www.pexels.com/photo/blue-tape-measuring-on-clear-glass-square-weighing-scale-53404/

3. Scapă de kilogramele în plus! 

Obezitatea este una dintre principalele cauze care conduc la „metabolismul lent”, deoarece caloriile nu sunt consumate, ci sunt transformate în grăsimi.

4. Fă sport!

Practică un sport adaptat dezvoltării fizice, stării sănătăţii, dar şi posibilităţilor concrete de exersare a unor antrenamente regulate. În scopul menţinerii tonusului muscular sunt benefice plimbările pe jos și exerciţiile de gimnastică zilnice. Arderea caloriilor determină şi arderea grăsimii corporale, după caz şi a propriilor proteine, adică organismul pierde din greutate, deoarece muşchii consumă calorii pentru a se reface.

5. Un somn odihnitor

Somnul trebuie să aibă o durată de cel puţin 7 ore. Este cunoscut faptul că oboseala determină „foamea”, deoarece organismul caută să se energizeze. De asemenea, oboseala afectează reglarea hormonilor, precum cortizolul, tiroxina, insulina, care sunt relaţionaţi cu creşterea în greutate şi chiar cu apariţia diabetului de tip II.

6. Evită surmenajul fizic și psihic

Organizează-ți ritmul de viață, prin evitarea surmenajului fizic şi psihic. Procesul metabolic este influențat de alternanța efort intens – relaxare.

7. Scapă de hiperstimularea senzorială

Evită multitaskingul, adică implicarea în multe activități simultan. Creierul primește o cantitate de informație mai mare decât este necesar, ceea ce determină hiperstimularea senzorială sau oboseala organismului.

8. Exersează răbdarea și caută înțelepciunea 

Dobândirea unei stări interioare liniștite și diminuarea stresului pe cât de mult posibil contribuie la creșterea procesului metabolismului. Cercetările recente arată că, pe lângă sistemul nervos central, mai este sistemul nervos enteric. Acesta din urmă are forma unei rețele neuronale care îmbracă intestinul subțire, unde sunt transmise diferite reacții de către stările psihologice intense. De aceea, stresul, gândurile și senzațiile negative pot cauza afecțiuni ale aparatului digestiv, implicit fiind influențat întreg metabolismul.

Activitatea de supraveghere personală a sănătății, printr-o alimentație echilibrată și sănătoasă, educare a propriului organism și organizare a stilului de viață, nu înlocuiește activitatea medicului, dar ne ajută să prevenim apariția bolilor metabolice, cu atât mai mult cu cât orice grija în plus este o energie pierdută. 

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.