Creditul imobiliar – Care sunt condițiile pentru a aplica la un împrumut?

Cu toții ne dorim să avem casa mult visată, însă oricât am încerca să economisim, nu dispunem întotdeauna de suma necesară achiziționării unui imobil. Și cum cheia care deschide ușa unei locuințe sunt banii, cel mai simplu e să afli cum poti obtine un credit rapid care să te ajute în îndeplinirea visurilor. Creditul imobiliar reprezintă cea mai simplă opțiune atunci când vrei ca drumul către casa pe care ți-o dorești să fie mai scurt. Instituțiile bancare și cele nebancare oferă împrumuturi diverse pentru investiții imobiliare, însă nu orice persoană este eligibilă pentru un angajament de lungă durată. Iată ce condiții trebuie îndeplinite pentru a aplica la un împrumut.

Categoria de vârstă

Dacă îți dorești să te muți cât mai repede la casa ta, trebuie să știi că majoritatea băncilor impun o vârstă minimă de contractare a creditului. Astfel, este necesar ca solicitantul să aibă cel puțin 20 sau 21 de ani ca să poată cere un împrumut pe termen lung. Totodată, majoritatea creditelor sunt calculate să se deruleze până la o vârstă maximă de 60-65, în cazuri mai rare ajungându-se la cel mult 75 de ani. De pildă, dacă ai deja 40 de ani și aplici pentru o finanțare imobiliară, nu vei putea lua banii pe mai mult de maximum 25 de ani.

Vechimea minimă

O condiție extrem de importantă pe care o impun toate instituțiile de creditare este vechimea la locul de muncă. În general, se solicită cel puțin un an sau doi de muncă și în plus, cel puțin 3, 6 sau 12 luni la actualul job. Cu cât dispui de o vechime în muncă mai mare, iar schimbarea serviciului nu a fost efectuată prea des, cu atât băncile vor aprecia mai mult solicitarea ta de a te angaja în contractarea unui credit imobiliar.

Gradul de îndatorare

Venitul lunar al solicitantului este și el un factor critic în ceea ce privește acest tip de împrumuturi deoarece majoritatea instituțiilor de creditare impun o valoare minimă. În funcție de câștigurile nete personale sau împreună cu cele ale unui alt codebitor, gradul de îndatorare variază și poate ajunge chiar până la 70% din venituri. De menționat că, deși împrumutul poate fi accesat împreună cu partenerul de viață, soțul/soția, părinții, frații sau alți afini, depășirea gradului de îndatorare de 50% din câștigurile pe care le obții pe lună reprezintă un risc deosebit de mare. Majoritatea băncilor oferă împrumuturi celor care fac dovada permanenței unui anumit venit minim deoarece suma împrumutată, perioada de creditare și dobânda sunt influențate de câștigul beneficiarului.

Garanțiile

Creditul imobiliar este un împrumut financiar garantat cu un alt imobil, teren ori de altă natură, în funcție de solicitările instituției de creditare. În principiu, pentru a limita riscul de credit destinat persoanelor fizice, valoarea garanției trebuie să o depășească pe cea a împrumutului accesat.

Avansul

Cele mai multe dintre instituțiile bancare solicită un avans minim obligatoriu de 10-15% din valoarea imobilului pentru împrumuturile solicitate în moneda națională. În cazul creditelor în valută, avansul este mai mare, de peste 20%. Condițiile de creditare diferă de la o bancă la alta, însă în foarte puține situații se poate accesa o finanțare fără să fie nevoie de un avans.

Istoricul financiar

În mod sigur, orice partener care urmează să deruleze un contract financiar cu un altul își dorește să știe cum privește cel din urmă respectarea angajamentului de plată. Prin urmare, este verificat istoricul solicitantului cu privire la comportamentul la plată în cazul altor împrumuturi efectuate. În scopul evaluării riguroase a bonității clientului, chiar și cel mai mic incident de plată sau o datorie rămasă neachitată poate conduce la imposibilitatea accesării creditului imobiliar.

Toate instituțiile de creditare se asigură de practici prudente și sănătoase în acordarea împrumuturilor financiare. Condițiile impuse de către acestea diferă de la o bancă la alta, cea mai bună asigurare atât pentru instituție cât și pentru solicitant fiind cercetarea cu atenție a partenerului și verificarea atentă a regulilor de creditare.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.