România are un potenţial de securitate energetică excepţional

Expertul în energie Vasile Iuga spune ca România are un potenţial de securitate energetică excepţional, unul dintre cele mai mari potenţiale din ţările europene. Totuşi, nici un stat al UE nu şi-a tratat atât de rău acest potenţial precum România.

“Potenţialul României se bazează pe înzestrarea cu resurse într-un mixt echilibrat. Cu toate acestea, am amânat investiţiile în mod inacceptabil, iar activele din domeniul energetic sunt expirate. Noi am avut un vis peste noapte, că putem deveni un hub energetic. De exemplu, Ungaria, slab înzestrată cu resurse energetice faţă de ţara noastră, prin politici publice inteligente a reuşit să îşi îmbogăţească securitatea energetică. Acest stat, deşi are un consum de aproximativ 11 miliarde de metri cubi, aproape ca al nostru, vrea să îşi cosntruiască interconectori cu toţi cei şapte vecini pe care ii are. Noi avem unul singur – Ucraina. De asemenea, Bulgaria se poziţionează mai aproape de marile coridoare energetice decât România. Noi suntem izolvaţi de marile fluxuri pentru că nu avem condiţii de interconectare”, a completat acesta.

Declaraţia sa a fost făcută cu ocazia prezentării Barometrului de Securitate Energetică, în cadrul unei conferinţe de profil, un instrument anual ce îşi propune măsoare percepţii, atitudini şi viziuni legate de politica energetică analizate în tabloul mai amplu al relaţiilor internaţionale.

Potrivit Barometrului, 75,6% dintre respondenţi sunt de acord cu exploatarea rezervelor importante de gaz descoperite în Marea Neagră, 14,7% nu sunt de acord şi 9,6% nu ştiu sau nu răspund. În opinia celor intervievaţi, principalele avantaje ale exploatării gazelor offshore ar fi: asigurarea de resurse interne de gaz la preţuri bune pentru populaţie (37% dintre respondenţi aleg această variantă), câştigarea independenţei energetice prin eliminarea importurilor de gaz din Rusia (17,6%), dezvoltarea economiei româneşti (16,5%), obţinerea de venituri importante la bugetul de stat (11,1%), dezvoltarea industriei petrochimice (5,3%), îmbunătăţirea parteneriatului strategic româno-american (3%). 4,6% dintre cei intervievaţi consideră că România nu ar avea niciun avantaj. 0,1% menţionează alt avantaj, în timp ce 4,8% nu ştiu sau nu răspund.

Întrebaţi cine cred că va avea de câştigat dacă gazele descoperite în Marea Neagră NU vor fi exploatate în următorii ani, 50,1% dintre respondenţi menţionează Rusia, 19,8% Romania, 10,2% Europa, 5,4% SUA. 14,5% nu ştiu sau nu răspund.

Sunt de acord cu finalizarea construirii celor două reactoare nucleare de la Cernavodă 65,9% dintre respondenţi, 22,6% se opun acestei idei şi 11,5% reprezintă non-răspunsuri. În opinia românilor, celelalte două reactoare nucleare de la Cernavodă ar trebui realizate în colaborare cu companii specializate din: Uniunea Europeana (30,6%), SUA (28%), Canada (17,2%), China (4,7%), Rusia (3,5%), alte ţări (1,7%). Procentul non-răspunsurilor la această întrebare este de 14,3%.

Barometrul Securităţii Energetice a fost realizat de Inscop Research) la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS) din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).

sursa digi24.ro

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.