O carte pe zi: ”Depozitul de bătrâni. Album de proză”, de Florin Toma

„Ideea cărţii mele a plecat de la o crucială constatare: că, după 50 de ani de viaţă la un individ, celula umană începe să se zbârcească. Chiar zice acest lucru un personaj de-al meu, fireşte, scriitor. Dă semne de oboseală. Se istoveşte. Se stafideşte”, notează Florin Toma

„Şi atunci, mi-am dat seama, revoltat, că trebuie făcut ceva împotriva acestei ineluctabile degenerescenţe biologice.”

Apărut la Editura BrumaR, în condiții grafice excelente, volumul reunește mai multe proze scurte ale autorului, sub titulatura de „album de proză”, deoarece cele 10 nuvele sunt însoțite de viziunea a 10 artiști plastici români deosebit de valoroși, prieteni apropiați ai autorului. (Este vorba de Maxim Dumitraș, Suzana Fântânariu, Nicolae Fleissig, Ioan Iacob, Otto Kruch, Silviu Oravitzan, Mircea Roman, Florin Șuțu, Floarea Țuțuianu și Aurel Vlad.).

În toate prozele, personajele, mai toate decrepite, plâng pe seama tinereții dispărute, bătrânețea fiind prilej de plângere a sorții. Obsesia proustiană a trecerii timpului pare să fie una din temele principale ale prozelor lui Florin Toma.

„Ideea cărţii mele – spunea, de altfel, autorul într-un interviu – a plecat de la o crucială constatare: că, după 50 de ani de viaţă la un individ, celula umană începe să se zbârcească. Chiar zice acest lucru un personaj de-al meu, fireşte, scriitor. Dă semne de oboseală. Se istoveşte. Se stafideşte. Şi atunci, mi-am dat seama, revoltat, că trebuie făcut ceva împotriva acestei ineluctabile degenerescenţe biologice. Dacă n-o putem opri şi tot trăim cu ea (cât?…nu se ştie!), măcar s-o domesticim, s-o aprivoazăm, s-o facem mai «cumsecade». Şi asta, cum? Într-un singur fel: prin iubire şi cu asupra de senin în suflet. Iubirea este singura cale ce poate stăvili acest asalt neplăcut şi îngrijorător. Şi am recurs la un vicleşug. Mi-am închipuit cum e să fii fericit. Precum Camus, care încheie Mitul lui Sisif, îţi aduci aminte, cu fraza aceea care, de atunci, a transformat stupoarea în regulă: «Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit». (…) Cu toții ne îndreptăm către Încolo. Iar acest «Încolo» se poate numi oricum. «Depozitul de bătrâni» n-are nimic nici decorativ, nici jignitor, nici deplorant. E doar fascinant. Cititorii vor descoperi la finalul poveştii fantastice un teritoriu nou, ceva ca o rezervaţie celestă, un depozit astral, un azil printre stele. Şi, după ce vor rămâne o clipă sau mai mult cu ochii pierduţi în imaginarul ce i s-a propus vor constata că nu e nimic dispreţuitor în formularea găsită de autor.”

Personajele lui Florin Toma par să aibă trei obsesii: sexul, decrepitudinea și sinuciderea. ”Scenele de coit abundă – comenta Sorin Lavric -, alături de monologuri inspirate de vâltoarea instinctelor. Tinerii, dacă apar, nu au decât rostul de a adânci prin contrast rana descompunerii. Vederea prospețimii altuia doare mai rău decât evidența propriei paragini. O adolescentă face duș sub privirile lubrice ale unui moșneag care înnebunește de jind: «Își săpunea cu migală fiecare sân în parte, jucându-se cu sfârcul și privindu-l ca pe un odor scump, mângâindu-l și încercând să-i adoarmă semeția din ce în ce mai vârtoasă, apoi cobora cu perfidie spre pubis, unde năclăia alene, fără grabă, spumos, smocul de păr negru ca tăciunele, după care, se întorcea cu spatele, se pleca treptat, dezvăluindu-se, și ridica mișelește un picior, căutând cu degetul înspumat locurile cele mai tainice.»“

Firește, nu toate prozele sunt egale ca valoare literară, dar cum textul d efață nu este o cronică, ci doar o semnalare, ne oprim doar la a sugera cititorului să caute și să deschidă acest volum, până la urmă încântător.

Florin Toma – Depozitul de bătrâni. Album de proză. Editura BrumaR. 259 pag.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.