Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate?

 Fiecare lăcaș de cult dărâmat a semănat durere în sufletul enoriașilor și al preoților parohi din București. Cei care au trăit astfel de momente s-au destăinuit și, chiar si acum după mai bine de 30 de ani, e greu de înțeles cum s-a putut întâmpla așa ceva.

Prin demolarea bisericilor, spunea părintele Constantin Galeriu “a fost rănit un popor în sufletul lui, în adânc. […] A lovi într-un ase¬menea locaș înseamnă a lovi în cel mai sfânt loc al ființei neamului, înseamnă a lovi în puterile lui spirituale, în cre¬dința care este stânca de rezis¬tență, în nădejdea care-l înaripează, în iubirea divină care-i dă viață, care-i sus¬ține viața. […] Odată cu demolarea bisericilor se uneltea demolarea conștiințe¬lor, a neamului, demolarea istoriei, a rădăcinilor”.

O dovadă a celor susținute de părintele Galeriu este povestea demolării bisericii Enei, imediat după cutremurul din 1977, prezentată de ziarul Patriarhiei, Lumina.

“În urma cutremurului, o parte din blocul <Dunărea>, aflat în vecinătatea bisericii, se prăbușește. Se trece imediat la demolarea lui integrală. Folosindu-se de acest pretext, în noaptea de 22 aprilie 1977, biserica este lovită de utilajele care interveneau la ruinele blocului. Într-o notă a IGSIC, păstrată în arhiva INP, momentul este relatat astfel: „În ziua de 22 aprilie 1977 orele 2, ca urmare [a] lucrărilor de demolare a blocului «Dunărea», s-a produs un accident tehnic prin căderea unui volum important de elemente de construcții peste clădirea bisericii. Ca urmare, fațada dinspre sud a fost în mare parte distrusă.

Această parte făcea corp comun cu bolta de susținere a turlei dinspre vest. S-a mai constatat că și celelalte bolți ale turlei principale dinspre est sunt puternic avariate, fie crăpate, fie fisurate. De asemenea, și fațada dinspre nord a bisericii prezintă crăpături între cele două turle. Ținând seama de cele arătate, precum și de faptul că biserica se află într-o zonă dens locuită, pe o arteră principală de circulație, se impune demolarea acesteia”. Această notă transmite ideea că lovirea bisericii a fost un simplu <accident tehnic>, însă numeroase mărturii, precum cea a preotului paroh de atunci, Stan Dimancea, arată clar că avarierea a făcut cumva parte din noul plan de sistematizare pe care conjunctura dramatică a cutremurului din 4 martie l-a făcut posibil. Astfel, în pofida opoziției Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național, a specialiș¬tilor și iubitorilor de istorie și artă, a clericilor şi credincioşilor parohiei, locașul a fost totuși dărâmat complet până la sfârșitul lunii aprilie”, nota ziarul Lumina, la 40 de ani de la demolarea bisericii.

În martie 1984, Biserica Albă Postăvari a fost dărîmată sub ochii enoriaşilor. „A fost un moment zguduitor pentru tatăl meu, care a slujit toată viaţa lui aici. Avea să-l marcheze pentru totdeauna“, povesteşte părintele Serbănescu, conform historia.ro.

“Au venit, ticăloşii, şi cer cheile de la biserică!”

Părintele Constantin Diaconescu nu avea nici 40 de ani când a venit să slujească la Biserica Bradu Staicu. A restaurat-o și aștepta cu emoție ziua când avea să fie sfințită. Dar în locul slujbei de sfințire a venit ordinul de demolare.

7 octombrie 1987 a însemnat sfârșitul pentru biserica ce se dorea un loc de alinare și întâlnire cu Dumnezeu. „În dimineaţa aceea, a venit în fugă Veronica, femeia de la lumânări, plină de spaimă şi de revoltă: «Au venit, ticăloşii, şi cer cheile de la biserică!». Erau vreo 80 de inşi, în frunte cu şeful de la ICRAL, de la sectorul 2. Nu le-am dat cheile şi am plecat în grabă spre Dealul Mitropoliei, să încerc o ultimă intervenţie salvatoare. Nu se mai putea face nimic. Muncitorii au spart uşile şi au intrat cu forţa în biserică, deşi nu aveau o decizie clară de demolare…”, a povestit părintele Diaconescu, conform unui articol din ziarul Lumina, semnat de preotul Nicolae Dascălu.

Citeste si:  Cazanciuc: Adoptarea modificărilor legilor justiţiei - un moment foarte bun de a demonstra echilibrul puterilor statului

Autorul scrie că, după ce au devastat totul în interior, inclusiv Sfânta Masă şi cele patru morminte ctitoriceşti, muncitorii au trecut la demolarea turnurilor şi a zidurilor, cu macaraua şi cu o ghiulea de 5 tone. Clopotele au ajuns la alte biserici, catapeteasma a fost dată la „Sfântul ¬Gheorghe”-Nou, icoane, cărţi şi alte obiecte de patrimoniu au ajuns la Zlătari, împreună cu o parte din osemintele ctitorilor, salvate de preotul paroh din calea urgiei. Pe bucăţile de piatră din scările sfărâmate ale bisericii au rămas doar câinii credincioşi, care nu voiau să părăsească locul, căţeluşa Linda şi cu alţi 4-5 patrupezi. Veronica venea la 2-3 zile şi le aducea de mâncare. Linda n-a plecat de acolo până n-au omorât-o cu pietre.

Demolarea biserii Sf. Vineri, la ordinul Elenei Ceaușescu: Jos porcăria!

Biserica „Sfânta Vineri” Herasca a fost pentru bucureșteni un adevărat simbol și un important centru spiritual și filantropic . Afectată de cutremurul din 1977, Biserica Sf Vineri a fost reconsolidată și restaurată, ultimele lucrării fiind făcute chiar cu doi ani înainte de demolare. Istoricul Radu Ciuceanu a povestit pentru historia.ro cum, în ziua demolării, un tânăr înalt, cu o cămaşă albă, s-a aruncat în faţa buldozerelor. „Eu nu fug din faţa altarului, darâmaţi biserica peste mine. Va fi cel mai frumos mormânt”, îşi aminteşte istoricul.

 

Pe la ora 14.00, lanţurile au fost legate de biserică, iar zidurile au fost smulse. Mii de oameni care barau linia tramvaielor dinspre Călăraşi au început să urle şi să blesteme când au căzut coloanele şi pridvorul sfântului lăcaş. Pe la ora 16.00 demolarea a fost terminată. Bucureşteni, martori oculari ai distrugerii, au aprins lumânări şi au vegheat toată noaptea ruinele bisericii. A fost interzis fotografiatul în timpul lucrărilor de demolare dar un vest german a reuşit să facă un singur cadru color de la depărtare, de la etajul Halei Unirii, care a făcut ulterior înconjurul lumii.

Preotul Gh. Bogdan a povestit pentru publicația Lumea credinței cum s-a ajuns la demolarea Sf. Vineri: “Tragedia acestei biserici a început pe 9 iunie 1987, când au sosit 3 delegați ai Primăriei, conduși de vicele Dumitru Necșoiu, un comunist fără inimă, care m-a amenințat că varianta cu construcția blocului «e cea mai bună soluție». Pe 13 iunie, pe la ora 14.15, m-am trezit cu Elena Ceaușescu. Însoțitoarea îi tot arăta câte ceva cu mâna, iar ea, după câteva secunde, a zis: «Jos porcăria!». Am fost martor și am auzit cu urechile mele. Nu pot să uit: 13 iunie 1987(…) Pe 16 iunie 1987, întreaga casă parohială era distrusă. Pe 17 am fost informat că există trei soluții pentru biserică: mutarea pe banii statului, mutarea pe banii bisericii sau demolarea. Încă mai credeam că pot salva biserica. La 13.30 am fost anunțat însă că se va dărâma. Am fost în audiență la Ilie Ceușescu, la Tamara Dobrin. Mi se răspundea: «Nu se poate face nimic, e dispoziția Tovarășei.» Zeci de oameni de cultură au protestat în zadar. Cordoane de milițieni și securiști au înconjurat Biserica. Obiectele de cult au ajuns la Cernica, iar cele cu valoare istorică au ajuns, prin bunăvoința și ajutorul lui Panait I. Panait, la Muzeul Hereștilor“.

Citeste si:  Adrian Vasilescu: Nici anul acesta, nici anul viitor nu va fi cazul să raţionalizăm pensiile şi salariile

S-a strigat „Jos comunismul! Jos Ceaușescu!“

Demolarea a început la orele 18.00. Pentru prima oară în România oamenii au strigat: „Jos comunismul! Jos Ceaușescu!“. S-au operat arestări, lumea nu ceda. Muncitorii au refuzat să dărâme biserica si au fost aduși pușcăriași, cărora li s-a promis reducerea pedepsei. „La 20.30 pușcăriașul care s-a agățat de turlă a căzut și am aflat că după câteva săptămâni a murit în spital. În genunchi, lumea plângea în hohote, se auzeau blesteme, iar securiștii arestau. În scurt timp, din vestita biserică nu mai rămăsese nimic. Doar un covor de lumânări se așternuse pe locul străvechii ctitorii, lumânări care plangeau tragedia neamului românesc“, a mai spus preotul.

La 31 de ani de la demolarea bisericii Sf. Vineri, în noiembrie 2018, a fost sfințită o nouă biserică, amplasată la 150 de metri distanţă de vechea locaţie, în apropierea Teatrului Evreiesc, din Piaţa Sf. Vineri.

Dacă unele lăcașe de cult au fost salvate prin mutare, altele, deși distruse, vor reveni simbolic la viață odată cu finalizarea lucrărilor la Catedrala Neamului, amplasată pe Dealul Arsenalului, locul ales de Patriarhia Română din cele trei oferite de municipalitate. Chiar dacă locul ales oferă Catedralei o vizibilitate redusă, din cauza imensităţii Casei Poporului, Patriarhia a acceptat amplasarea Catedralei pe Dealul Arsenalului “ca pe o reparaţie morală sau „o lumină de Înviere” pentru cele cinci biserici „răstignite”, dintre care trei (Alba Postăvari, Spira Veche şi Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor şi Mihai Vodă) au fost translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului”, conform catedralaneamului.ro.

Putea opri Patriarhul Teoctist dărâmarea bisericilor?

Nu puțini au fost cei care, după Revoluție, l-au acuzat pe Înalt Preasfințintul Teoctist, Patriarhul BOR în perioada 1986-2007 că nu s-a opus dărâmării bisericilor. Și astăzi sunt voci care resping teza că Biserica Ortodoxă ar fi fost prigonită de comuniști.

“Dar cum rămîne cu celebrele demolări de biserici? Cu acele biserici <omorîte prin dărîmare sau răstignite prin translare şi mutilare, de către regimul comunist ateu>? Păi, hai să vedem ce ne spune chiar BOR: <în ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolate peste 20 de lăcașuri de închinare din București > din cele <peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox > existente – adică 0,001666 (ZERO virgulă ZERO ZERO UNU ŞASE ŞASE ŞASE !) din total, dar <în același timp, s-au construit peste 500 de biserici noi , în tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sînt adevărate monumente de artă >…Biserica Ortodoxă adoră să pozeze în victimă, iar cazul celor cîteva biserici demolate în anii ’80 este emblematic.

Citeste si:  Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 64,6 miliarde de lei, în creştere cu 21%

În primul rînd, nu este nimic ieşit din comun să demolezi o biserică pentru a elibera terenul pentru o construcţie importantă. Palatul CEC, Palatul BNR sau Cercul Militar, toate au fost ridicate pe terenurile ocupate anterior de biserici sau mînăstiri (Biserica Mînăstirii “Sfîntul Ioan cel Mare”, Biserica Mînăstirii “Hanul Grecilor” şi, respectiv, Biserica Mînăstirii Sărindar), toate demolate în timpul Regelui Carol I, la sfîrşitul secolului XIX.[15] La fel Ateneul, clădirea simbol a Bucureştiului, construit în locul unei biserici închinate Episcopiei de Rîmnic. În al doilea rînd, 11 dintre bisericile situate în zonele afectate de demolări au fost mutate pe alte amplasamente, cu eforturi şi costuri enorme din partea statului “comunist-ateu “, deşi ar fi fost mult mai uşor să fie, pur şi simplu, dărîmate. Patriarhul venea să inspecteze lucrările. Aşa arată <represiunea şi prigoana?>, scrie Alexandru Toma Pătrașcu, membru fondator al ASUR – Asociaţia Secular-Umanistă din România pe contributors.ro.

În 2006, într-un interviu acordat jurnaliștilor Marius Tucă și Daniela Șontică, Patriarhul Teoctist a răspuns acuzațiilor că nu s-ar fi implicat pentru a opri demolarea bisericilor. Patriarhul BOR a mărturisit atunci că a avut o singură întâlnire, într-un cadru formal, cu Nicolae Ceaușescu.

“Nu m-am intalnit deloc! Niciodată! Doar în ajunul alegerii, împreună cu Sinodul permanent si cu ministrul Cultelor, mi s-a acordat o scurtă audiență de prezentare, pur si simplu! (…) Eu le-am răspuns până acum ceea ce vă repet și dumneavoastră: în acele vremuri haotice, imprevizibile, aceste lucruri se întâmplau fără explicații, surprinzându-i de multe ori chiar și pe cei apropiați cuplului prezidențial. Și atunci, pe cine să acuzi?

Desigur, când se lua hotărârea, nimeni nu era consultat, nimeni nu anunța intenția de a dărâma vreo biserică De la început mi-am dat seama că urmează o perioadă dramatică pentru mine. Aceste demolări de biserici erau începute, iar eu am preluat această dificilă problemă. Am intervenit atunci la primarul Constantin Olteanu pentru Biserica Sfânta Vineri, asa cum a menționat acesta intr-o carte publicata recent, precum si parintele Gheorghe Bogdan, fostul paroh al bisericii. Primarul mi-a spus atunci că a fost la el și părintele Bogdan si că, personal, crede că Biserica Sfânta Vineri nu va fi demolată din moment ce au fost aprobate lucrările de restaurare. Aceleași intervenții le-am făcut și pentru Biserica Sfântul Spiridon Vechi care, din nefericire, a fost totuși dărâmată ca și Biserica Sfânta Vineri. Am reușit însă să salvez – slavă Domnului! – Biserica Bucur Ciobanul.

Nenorocirea cu Sfânta Vineri a avut loc în timp ce mă aflam într-o vizită oficială în Austria, cu prilejul sfințirii capelei din Viena construită de roâanii de acolo – cu sprijinul autorităților locale – în amintirea eliberării Vienei de sub dominația otomană. Înainte de plecare, am primit asigurări că nu va fi demolată de vreme ce se aprobaseră lucrările de restaurare. Fiind la Viena, am aflat cu durere că Sfânta Vineri a fost dărâmată. Totul s-a petrecut înspăimântător de repede, așa cum, de altfel, se încerca și cu Patriarhia”, a afirmat Patriarhul Teoctist, conform jurnalul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata