Asztalos Csaba, președinte CNCD: Bancu riscă o amendă contravențională între 1.000 și 30.000 de lei

Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, Asztalos Csaba, raspunde intrebarilor, joi 2 Decembrie 2010, in timpul emisiunii "2+1" de la B1Tv.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în cazul de rasism în care au fost protagoniști Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) și Bradley De Nooijer (FC Viitorul). Căpitanul oltenilor riscă o amendă dacă se dovedesc adevărate acuzațiile care îi sunt aduse.

Asztalos Csaba, președintele CNCD, a anunțat că Nicușor Bancu, acuzat că l-ar fi numit pe Bradley De Nooijer „cioară împuțită”, în meciul Universitatea Craiova – FC Viitorul, disputat luni, scor 3-1, riscă o amendă de până la 30.000 de lei:

„Jucătorul riscă o amendă contravențională începând de la 1.000 până la 30.000 de lei. Ancheta poate dura până la trei săptămâni. Și Federația Română de Fotbal a deschis o anchetă. Din păcate, rasismul este destul de prezent în sportul românesc. Nu doar rasismul, ci și xenofobia. Noi am mai avut cazuri cu jucători de culoare. Aceste incidente pot fi prevenite prin educație și prin sancțiuni”, a spus Asztalos Csaba, pentru ProSport.

Întreg scandalul a pornit după ce căpitanul Viitorului, Bogdan Țîru, a dezvăluit ce s-a întâmplat la nivelul gazonului: „Nu se poate ca un căpitan de echipă să îi spună lui Bradley ”cioară împuțită”, mă scuzați, iar arbitrul de tușă să nu audă. Noi trebuia să jucăm împotriva tuturor”.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.