EUR
4,83 RON
(-0.05%)
USD
4,47 RON
(-0.07%)
GBP
5,50 RON
(-0.28%)
CHF
4,58 RON
(-0.01%)
BGN
2,47 RON
(+0.21%)
BYN
1,74 RON
(-0.58%)
CAD
3,17 RON
(-0.65%)
RSD
0,04 RON
(-0%)
AUD
2,72 RON
(-1.52%)
JPY
0,04 RON
(+0.49%)
CZK
0,18 RON
(-0.99%)
INR
0,06 RON
(+1.12%)

 

Dominic Raab: Utilizarea de muniție reală în timpul protestelor de la Hong Kong este exagerată

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat marți că utilizarea de muniție reală de către forțele de ordine în timpul protestelor de la Hong Kong este o măsură disproporționată, după ce un protestatar a fost împușcat, informează Reuters.

„În timp ce nu există niciun fel de scuză pentru violență, utilizarea de muniție reală este o măsură disproporționată, care nu face altceva decât să tensioneze și mai mult situația”, a spus Raab.

„Acest incident subliniază nevoia unui dialog constructiv cu privire la îngrijorările întemeiate ale cetățenilor din Hong Kong. Dorim să vedem reținere, atât din partea protestatarilor, cât și din partea autorităților din Hong Kong”, a adăugat ministrul.

Un protestatar a fost împușcat în piept de forțele de ordine în cursul unui miting desfășurat marți la Hong Kong, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze. Bărbatul a fost împușcat de poliție într-un incident violent produs în zona străzii Hoi Pa din zona Tsuen Wan.

Protestatarul împușcat este în stare critică, potrivit autorităților medicale din Hong Kong, care au precizat că alte 14 persoane au fost rănite până acum în cursul protestelor desfășurate marți.

Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de patru luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 1.400 de protestatari au fost reţinuţi de la începutul protestelor, iar mulţi sunt inculpaţi.

Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata