Lionel Duroy, despre”Eugenia”, romanul României anilor’40

Francezul Lionel Duroy a vorbit pentru MEDIAFAX despre ”Eugenia”, romanul său despre România anilor ’40, dezvăluind că a lucrat la o continuare a cărții situată în perioada comunistă, dar că, după o documentare minuțioasă, nu a putut să mai scrie povestea: E prima dată când mi se întâmplă

Scriitorul francez Lionel Duroy a povestit într-un interviu pentru MEDIAFAX în ce fel a fost marcat de jurnalul lui Mihail Sebastian, și cum l-a determinat o secvență văzută la știri, cu jurnalista din Ungaria care pune piedică unui refugiat sirian, să transforme tot ce afla despre România anilor ’40, într-un roman construit în jurul unei personalități feminine cu o evoluție surprinzătoare de la antisemitismul de circumstanță la rezistență. Autorul a vorbit și despre raportul dintre istoria propriei sale familii și personajul pe care l-a imaginat în ”Eugenia”: Eu însumi provin dintr-o familie de antisemiți și rasiști.

Prezentăm mai jos interviul acordat MEDIAFAX de scriitorul Lionel Duroy.

REPORTER: Ce v-a făcut să simțiți în jurnalul lui Mihail Sebastian că aveți de-a face cu un posibil răspuns la scena cu jurnalista maghiară care punea piedică imigranților sirieni în Ungaria?

LIONEL DUROY: Scena cu ziarista maghiară e un moment de lipsă de umanitate. Știu destul de bine cum e în timp de război. Am relatat conflictul din Iugoslavia, războiul din Ciad. Războiul are reguli. E făcut de soldați. Dar sunt și scene de inumanitate când civilii atacă alți civili. Am lucrat mult în legătură cu antisemitismul. În Franța, în România și în alte părți. Specifice antisemitismului sunt izbucniri de ură personală. La început e prostie, apoi este ură. În tot ”Jurnalul” lui Sebastian, care e o persoană fină, rafinată, cultă, găsești civili care li se adresează evreilor numindu-i ”jidani”, și îi lovest, îi insultă, fără să intervină cineva. Pentru mine acestea sunt premisele pogroamelor, ale războaielor civile. Deci nu soldații, ci, de cele mai multe ori, civilii, care fac lucrurile acestea atunci când văd un evreu. Nu știu cum îl recunosc, dar în jurnalul lui Sebastian e o scenă în care vede pe stradă un grup de tineri, probabil legionari, care jignesc evreii. Când am văzut imaginile cu jurnalista care pune piedică imigranților, cred că era în 2015, m-am gândit că suntem în aceeași situație, asta e, asistăm la revenirea urii și a arbitrarului total. De ce nu vrea ea ca tatăl sirian cu copil în brațe să intre în țara ei. De ce își asumă autoritatea de a-i pune piedică? Din acel moment în care un civil lovește peste picioare un alt civil suntem deja la începutul pogromului. La fel gândesc cei care îi împing pe alții în fața metroului, pentru că îi deranjează. Cred că nu aș fi scris niciodată ”Eugenia” dacă nu aș fi simțit o întoarcere a acestor discursuri ale urii pe care le cunosc foarte bine. Eu însumi provin dintr-o familie de antisemiți și rasiști. Azi aș fi putut fi ca Eric Zemmour în Franța, care ține discursuri și spune că ar trebui să avem un război cu musulmanii la Paris. E același lucru. E pogrom. Ce îl face pe un civil să ajungă la un gest violent împotriva unui alt civil. Asta este ură. Jurnalul lui Sebastian mă impresionează profund pentru că povestește cum este resimțită prostia asasină.

REPORTER: Ce rol a jucat povestea propriei dumneavoastră familii în alegerea acestui subiect?

LIONEL DUROY: A fost un lucru foarte important. M-a marcat profund de-a lungul timpului problema conștientizării lucrurilor care se petrec în jurul nostru. Din ce moment avem conștiința clară a ceea ce se întâmplă în societate? E foarte complicat. Pentru că vă nașteți într-o familie, ca și în cazul Eugeniei. Ea se naște într-o familie antisemită. Toate familiile erau antisemite în acel moment. E foarte greu pentru un copil să înțeleagă că tot ce a învățat de la primele cuvinte, de când a început să meargă, ceea ce a învățat e nociv, dezgustător. E foarte complicat pentru că mult timp nu cunoaște altceva. Să devii conștient e o revelație. E ceea ce i se întâmplă Eugeniei în roman. E momentul în care profesoara ei de la Universitate îl invită pe Mihail Sebastian la cursuri. Iar Eugenia este tulburată pentru că o admiră pe această profesoară. Nu faptul că Mihail Sebastian e lovit o uimește. Pentru că în fiecare zi vede evrei loviți. Și nu era ceva ieșit din comun în 1935 la Iași. Fratele lui Mihail Sebastian, care a studiat medicina a părăsit România, la începutul anilor ´20, pentru că nu putea să intre la cursuri fără să fie lovit. Faptul că violența împotriva evreilor avea loc în fiecare zi o făcea că pară banală. Ceea ce mă interesa era să înțeleg în ce fel va ajunge Eugenia să conștientizeze ce se întâmplă. Și se petrece datorită admirației față de profesoara sa, o formă de iubire. Și de multe ori așa ajungi să conștientizezi. Era obișnuită cu violența la adresa evreilor, dar, din momentul în care profesoara ei intervine pentru acest evreu, plânge în fața scenei, tânăra de 18 ani începe să simtă că nu e în regulă și că un adult pe care îl admiră poate să gândească altfel decât părinții săi. Așa conștientizezi. Așa începe romanul. Dar, în general, toată viața mea, eu am înțeles lucruri prin intermediul unei cărți. Uneori întâlnind pe cineva care îți arată ce se întâmplă. Dar, adesea, prin intermediul unei cărți care m-a făcut să văd că mă înșelam. De asta ar putea ține importanța literaturii și, uneori, a oamenilor pe care îi întâlnești.

 

REPORTER: Cât de important a fost raportul dintre figura lui Mihail Sebastian și ca a lui Curzio Malaparte, doi scriitori marcați de aceleași evenimente tragice din România?

LIONEL DUROY: Pentru mine, personal, ”Kaputt”, de Malaparte, a fost o lectură esențială. Am citit cartea când aveam 26-27 de ani și a fost determinantă în ceea ce privește felul în care asculți cum vorbesc ceilalți. Am descoperit că, dacă vrei să intri în universul cuiva, și mai ales al cuiva cu care nu ești de acord, cum sunt persoane ca Hans Frank, guvernatorul nazist care conducea Polonia în timpul ocupației, în momentul întâlnirii nu e nevoie să îți asumi o poziție. Îl vedem pe Malaparte, corespondent de război, întâlnind mulți șefi de stat, figuri importante în aparatul nazist, generali… mereu intră în logica lor, îi lasă să vorbească. Dintr-un punct de vedere poate să pară necinstit. Te întrebi de ce nu îi contrazice. Și nu îi contrazice pentru că nu acesta e scopul său. El vrea să scrie un roman despre ceea ce au în minte acei oameni. Deci e o acțiune în două mișcări: când e cu ei, îi ascultă și mai târziu va scrie romanul, va înțelege cine sunt aceștia. Nu știam atunci când am început să scriu ”Eugenia”, dacă voi face un personaj din Curzio Malaparte. Mă îndoiam pentru că țin la el. Nu am un plan atunci când încep să scriu o carte. Eram foarte încărcat de toată povestea și m-am apucat să scriu. Din primul moment sunt hotărât să inventez ceva. Nu aș fi scris acest roman dacă nu citeam ”Jurnalul” lui Sebastian. E magnific pentru că atunci când îl scria nu se gândea că o să fie publicat. E ieșit din comun. Cea mai mare parte a jurnalelor sunt scrise cu gândul că vor fi date publicității la un moment dat. Când citesc jurnalul lui Sebastian știu că nu se gândea că o să-l publice pentru că vorbește despre sexualitatea sa într-un mod foarte intim. Mai ales despre impotență, uneori. Asta oferă acestui jurnal o emoție foarte intensă, ceva foarte intim, foarte tandru, foarte sensibil. E opusul lui Malaparte. Am un respect infinit pentru Malaparte ca scriitor, și simt o afecțiune infinită pentru Sebastian.

REPORTER: Cum ați formulat personajul Eugenia în raport cu aceste două moduri opuse de raportare la evenimentele traumatizante din România anilor ´40?

Lionel Duroy: Afecțiunea mea pentru Sebastian ține și de faptul că era depresiv. Era prea depresiv ca opună rezistență. Vedem acest lucru din romanul său ”De două mii de ani”. Era foarte tânăr când l-a scris, avea 25 sau 26 de ani. Acolo se vede că este resemnat față de antisemitism, nu are nicio intenție să se opună. Fratele său încearcă să se salveze, dar el nu, el va rămâne. Problema rezistenței m-a interesat la Eugenia. Din momentul în care îți dai seama de ceea ce se întâmplă poți să te opui, să reziști. M-a interesat să îl opun pe Sebastian care e făcut e născut în antisemitism și ajunge să se condamne ca evreu, cuiva care iese din antisemitism, care și-a dat seama cât de nociv este antisemitismul și care adoptă o poziție implicată, revoluționară. Eugenia înțelege și pe măsură ce înțelege este tot mai convinsă că trebuie să lupte. Sunt foarte interesante discuțiile dintre cei doi. De fapt, ea e furioasă. E revoltată de Mihail Sebastian. El îi tot spune ”lasă-mă în pace, vreau să scriu, într-o noapte o să-i aud pe cei care vin să mă omoare, mă vor lua și o să dispar”. E resemnat. M-au interesat conversațiile dintre ei în acea fază a romanului. Ca să revin la problema conștientizării, în Franța, de exemplu, cu discursurile lui Zemmour, revenim la atmosfera din anii ´35, cu discursurile urii. Ne spunem iar că nu e grav și tot așa… conștientizarea te-ar face să îi reziști. Dar conștientizarea nu este un lucru simplu… pentru că ai copii, alte probleme… Sunt obsedat de asta pentru că nu am înțeles niciodată cum tatăl meu, care s-a căsătorit în iunie 1944, la opt zile după debarcare nu a făcut nimic. E un exemplu înfiorător al cuiva care nu și-a dat deloc seama ce se întâmplă în țara sa. În acel moment încă mai avea timp să intre în rezistență sau să se alăture diviziei conduse de generalul Leclerc. Putea să iasă din război ca un erou. Dar nu a făcut nimic din toate acestea. S-a căsătorit și a mâncat fursecuri. Acest lucru i-a marcat tot restul vieții. A fost renegat și nu a avut prieteni adevărați. Atunci când am imaginat destinul Eugeniei la asta m-am gândit. Din momentul în care Eugenia înțelege cât rău face antisemitismul, este logic să intre în Rezistență.

REPORTER: Ce a fost cel mai greu să documentați pentru acest roman la București și la Iași?

LIONEL DUROY: Luni întregi am citit enorm. Am lucrat mult cu profesorul Iancu, de la Universitatea din Montpellier. Este evreu și a trăit în România. Mi-a pus la dispoziție multe texte originale și relatări legate de pogrom. Am întâlnit supraviețuitori ai pogromului de la Iași care mi-au povestit ce s-a întâmplat. La un moment dat, unul dintre ei a venit să mă revadă la Paris și mi-a spus că nu înțelege cum am putut să redau atât de credibil lucruri pe care nu le-am văzut cu ochii mei. Mi-a povestit că multe lucruri s-au petrecut exact așa cum le-am descris în roman. Nici eu nu știu cum am reușit. Am ascultat atâtea mărturii despre cele patru zile de pogrom de la Iași, sâmbătă, duminică și luni, și marți, cu trenul… am impresia că știu ce s-a întâmplat în fiecare oră. Cum au fost scoși oamenii în stradă, cum au fost insultați, au fost persoane care le-au pus piedică, așa cum s-a întâmplat cu emigranții în Ungaria… am citit luni bune astfel încât, atunci când m-am întors acasă, în Franța, în ianuarie, am început să scriu fără niciun plan. Am început să scriu și nu m-am oprit timp de 10 luni. Aveam totul în minte, puteam să descriu tot. Am inventat familia și apoi nu am făcut decât să apară personajele. Am citit despre prietenii lui Sebastian ca să am confirmarea faptelor, am citit despre întâlniri la Athene Palace, am avut o documentare substanțială. Când sunt pe teren cred că lucrez 12 ore pe zi iar noaptea citesc.

REPORTER: De obicei nu e normal să îl întrebi pe un scriitor un asemenea lucru, dar personajul dumneavoastră, Eugenia, te face să te gândești, cum vă imaginați evoluția sa după instalarea comunismului în România?

LIONEL DUROY: E bine că mă întrebați acest lucru. Pentru că m-am întors în România și ca să scriu volumul doi al cărții. Trei luni m-am documentat cu privire la primele decenii de comunism. Trasasem în linii mari ceea ce i se întâmplase. Eugenia a ajuns la închisoare în comunism. Evident, i-au arestat cam pe toți cei care rezistaseră. Ce mă interesa era să povestesc căderea ei ca opozantă a regimului reușind să rămână până la moarte o femeie dreaptă și curajoasă. Ar fi avut o fiică, și aceasta, la rândul ei ar fi avut copii. Aș fi urmărit trei generații în 40 de ani de comunism. Am vizitat închisorile cele mai atroce. Am citit totul despre acest sistem care a funcționat începând cu anul 1949, unde deținuții erau călăii vecinilor lor de celulă, practicile care au continuat până la moartea lui Stalin. Dar acești primi ani sunt îngrozitori în România. Și mai ales felul în care oamenii se obișnuiau cu lucruri teribile în comunismul românesc, care a fost un regim totalitar. Am citit cărțile lui Petru Dumitriu. Am lucrat atât de mult pentru acest volum II, încât, la final nu am mai vrut să-l scriu. Spre deosebire de volumul I, când am descoperit-o pe Eugenia scriind romanul, și eram curios să aflu ce i se întâmplă, când am început să scriu al doilea volum, nevoia dispăruse. Trecusem prin toate aceste lucruri încât nu mi se părea că mai pot să descopăr ceva despre ea. E prima dată când mi se întâmplă. I-am spus editorului meu că îi mulțumesc pentru că m-a finanțat timp de șase luni pentru o carte pe care nu o voi scrie.

Lionel Duroy a realizat în romanul ”Eugenia”, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940, inspirată de Jurnalul lui Mihail Sebastian, arată Editura Humanitas, care a publicat ediția volumului în limba română. Scriitorul este la București și la Iași, invitat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) 2019, de Institutul Francez din România și de Editura Humanitas Fiction, în primele zile ale lunii octombrie.

A semnat peste 20 de volume, numele său complet este Lionel Duroy de Suduiraut. Scriitor și jurnalist, s-a născut în 1949 la Bizerte, în Tunisia. A ajuns cunoscut în calitate de reporter pentru publicații ca Libération și L’Evénement du jeudi. După apariția primului său roman, ”Priez pour nous” (1990), și ecranizarea cu succes a acestuia, s-a consacrat exclusiv scrisului. De-a lungul timpului, a colaborat la scrierea a numeroase biografii ale unor personalități artistice franceze, semnând alături de acestea (Nicolas Vanier, Sylvie Vartan, Mireille Darc etc).

 

 

 

 

 

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.