Calendarul ATP în luna octombrie

Octombrie este o lună plină pentru circuitul ATP, iar următoarele șase săptămâni vor stabili, totodată, și podiumul final al clasamentului ATP pe 2019.

Luna a debutat cu o surpriză pentru fanii tenisului. Retras din cauza unei accidentări la umăr în optimile US Open-ului, liderul mondial Novak Djokovic a decis să revină pe teren, la turneul de 500 de puncte de la Tokyo. Între cele două turnee ATP 500 programate în această săptămână, începând cu 30 septembrie, sârbul a ales tabloul mai ușor, de la Tokyo, acolo unde a mai mers un singur jucător din Top 15 – croatul Borna Coric. Dominic Thiem, Alexander Zverev, Stefanos Tsitsipas, Karen Khachanov și Roberto Bautista Agut, toți din Top 10 ATP, au mers la China Open, la Beijing, competiție care se desfășoară în paralel cu premier Mandatory-ul WTA din orașul Jocurilor Olimpice din 2008.

Djokovic, Thiem, Zverev, Tsitsipas, Khakhanov, Fognini, Goffin, Schwartzman, Isner și Auger-Aliassime sunt jucătorii din Top 20 care au accees în optimi la Beijing și Tokyo, cu mențiunea că doar Djokovic și Goffin evoluează în Japonia.
Programul lunii octombrie include ultimele două dintre cele nouă turnee Masters 1000, cu întâlnirile de la Shanghai și Paris
În perioada 6 – 13 octombrie este programat Masters-ul de la Shanghai, în China, turneu câștigat începând cu 2010 fie de Novak Djokovic (deținătorul trofeului), fie de Roger Federer, fie de britanicul Andy Murray. Prezența lui Nadal în China, în săptămâna premergătoare nunții sale, rămâne incertă, ibericul acuzând și probleme cu o inflamație la încheietura mâinii stângi în timpul weekendului de Laver Cup.

Între 14 și 20 octombrie sunt programate trei turnee ATP 250: Cupa Kremlinului – la Moscova, în Rusia, Openul European – la Antwerp, în Belgia și Stockholm Open, în Suedia. Dintre jucătorii de Top 10, doar rușii Medvedev și Khachanov și-au programat o prezență la turneul de casă, la Moscova. Medvedev a jucat și în final de septembrie în Rusia natală, câștigând al treilea titlu al sezonului, la St. Petersburg.

Între 21 și 28 octombrie circuitul ATP încheie seria ATP 500 cu două opriri: Viena și Basel. Djokovic și Nadal sunt singurii jucători din Top 15 care nu s-au înscris la niciunul dintre aceste două turnee. Roger Federer, de patru ori campion la Basel în ultimii cinci ani, va încerca să câștige pentru a zecea oară turneul de casă. La finalul lunii iunie, elvețianul reușea propria sa „La Decima”, la Halle, reușind să câștige de zece ori un turneu, performanță pe care marele său rival, Rafael Nadal, o atinsese încă din 2017, la trei turnee (Monte Carlo, Barcelona și Roland Garros).

Pe 28 octombrie se dă start-joc în ultimul turneu Masters 1000 din 2019, la Paric-Bercy, singurul concurs din serie jucat în sală. Turneul marilor surprize în ultimii doi, când s-au încoronat în premieră în seria Masters surprinzătorii Jack Sock (2017) și Karen Khachanov (2018), este unul dintre cele două Masters-uri pe care Nadal nu le-a câștigat.

Cursa pentru Turneul Campionilor 2019
Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer și Daniil Medvedev sunt primii patru sportivi calificați matematic la Turneul Campionilor. În clasamentul ATP Race, lupta pentru celelalte poziții pentru întrecerea de final de an de la Londra se dă între Dominic Thiem, Stefanos Tsitsipas, Roberto Bautista Agut, Matteo Berrettini (actualul loc 8), Kei Nishikori, Gael Monfils și Alexander Zverev.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.