Dăncilă, despre social democrații care au semnat pentru moțiune: Cred că partidul îi va sancționa

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marți, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, despr ecolegii din PSD carre au semnat pentru moțiunea de cenzură, că aceștia vor fi cel mai probabil sancționați de formațiunea pe care o conduce.

„Am discutat cu mai mulți membri ai PSD care au semnat moțiune, am avut o discuție aplicată, nu cum a ieșit în spațiul public că am plătit. Am discutat cu cei care au semnat moțiunea, le-am spus că atunci când vor merge în județele în care au fost votați vor trebui să își asume și să explice de ce au făcut asta. Să spună tot ce se va întâmpla cu România în perioada următoare. Că programele PNDL 1 și 2 nu se mai aplică în perioada următoare”, a spus Viorica Dăncilă, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”.

Întrebată cum au reacționat colegii care au semnat moțiunea în urma discuției, Dăncilă a spus că unii au recunoscut că au fost deja sunați de edili locali.

Cât privește posibila sancționare a semnatarilor din PSD: „Cred că pot exista și nemulțumiri, personale, anumite discuții, dar pornind de la asta până la a vota împotriva propriului partid…este o distanță mare. Cred că partidul îi va sancționa”, a afirmat Dăncilă.

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului joi, începând cu ora 10.00. Numărul necesar adoptării moţiunii este de 233 de parlamentari.

Printre semnatarii moţiunii de cenzură se numără foştii parlamentari social-democraţi Mihăiţă Găină, Emanoil Savin, Ioan Talpoş, precum şi deputatul PSD Marius Bota.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.