O carte pe zi

 „Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte”, de Roxana Dumitrache

 Premiul de Debut Polirom 2019, ediție la care au participat 310 manuscrise, dintre care 127 de proză.

Cităm din prima povestire a volumului („Aici nu mai sunt dragoni”): „Simona habar n-avea atunci că tatăl ei făcea un şpagat emoţionalo-sexual între Alina şi Nina, între femeia de care era îndrăgostit şi mama ei, între Yves Saint Laurent-ul din ambalajul mătăsos şi cel din punga boţită de Lidl. Nu ştia pe atunci nici că sub pulovărul de caşmir al mamei, sub sutienul alb spălat de cel puţin 79 de ori, sub straturi de piele, ţesut şi păienjeniş de vene se forma un melanom mic şi mimetic, copiind fără pic de personalitate toate cele 1,7 milioane de cancere mamare depistate anual în lume. Nici mai târziu, când cancerul colonizase tot corpul Ninei, nelăsând niciun teritoriu neatins, nicio insulă de bine şi niciun spaţiu nelocuit şi negăsit, semnalat ca în hărţile vechi cu „hic sunt dracones”* , Simona nu a putut să accepte că mama ei va muri. Pentru un copil, este imposibil să înţeleagă cum sânul, care l-a ţinut în viaţă hrănindu-l, ajunge să îi omoare mama. Şi probabil că în asta stă perversitatea sălbatică a cancerului mamar – înainte de a mutila un corp, mutilează relaţia dintre o mamă şi copil. Când Titanicul se scufunda sub indicaţii regizorale precise într-o piscină pentru copii, Simona era o liceană îndrăgostită de profesorul de fizică, vopsită blond spălăcit şi considerată ciudată. Ciudată în sensul bun, ca toate liceenele deştepte.”

Apoi o declarație a autoarei: „«Papa Nicolau…» nu e despre cancer, deși s-ar putea crede că am dezvoltat o monomanie literară legată de el. Nu cred că e nimic glorios în a literaturiza boala, mai ales când ești în poziția confortabilă de a scrie despre, și atât. Povestirile sunt despre fragilitate în toate formele ei, despre nesiguranțele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care își pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaților, despre micile sau marile suferințe care populează birourile sticloase ale corporațiilor.”

Am aflat astfel, din chiar spusele autoarei, despre ce este cartea ei, Premiul de Debut Polirom 2019, ediție la care au aparticipat 310 manuscrise, dintre care 127 de proză. Roxana Dumtrache, năcută la București în 1987, a copilărit la Suceava, a absolvit London School of Economics and Political Science și Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, a coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen în clivajele religioase și modului în care segregarea socială se reflectă în arhitectură urbană din Albania și Kosovo, iar în cadrul Comisiei Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru două dintre viitoarele politici și directive pentru statele membre, punând accentul pe egalitatea de șanse și nediscriminare. Este blogger și scrie constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare, educație și segregarea de gen, violență împotriva femeilor. Cartea de față este debutul ei în format clasic de carte, altfel primul ei volum, “Ma, Mi, Joi”, a apărut în urmă cu doi ani, sub formă de e-book.

„Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte” este o culegere de istorii insolite, care caută răspunsuri la marile întrebări suscitate de condiția alienantă a femeii într-un cod cultural creat de bărbați. Reiese că autoarea este o feministă convinsă. „Am lucrat la Papa Nicolau și alte foarte, foarte scurte povestiri într-un ritm galopant, așteptându-mă în orice moment ca textul să-mi trântească ușa în nas. Nu știu dacă, dintr-un soi de preștiință maternă (în cel mai propriu sens al cuvântului), m-am raportat emoțional la aceste mici proze ca la niște copii nenăscuți. Ori poate e forma mea de pietate față de literatură și o hipertimiditate în scris care m-au urmărit tot timpul. Mi se părea că nu e echitabil față de literatură ca eu să fac vreodată pasul dinspre politologie și studii de gen înspre ceva de tip <<Papa Nicolau>>. E prima dată când, după câteva texte scurte incluse în antologii și un e-book pierdut definitiv în cyberspace, am găsit suficientă putere de a mă ierta că nu voi fi o mare voce a literaturii, dar că am libertatea de a fi o voce liliputană. E și asta ceva, probabil.”

Autoarea mai declară, deloc modest: „Eu am fost o Galatee modelată și creată de mulți Pygmalioni.”

Roxana Dumitrache – „Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte”. Editura Polirom. 171 pag.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.