Bărbat de 65 de ani, mort într-un incendiu, în Tulcea

Un bărbat de 65 de ani din comuna Horia, județul Tulcea, a murit, marți seară, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Bărbatul a fost scos din casă de vecini până la sosirea salvatorilor, dar cadrele medicale nu au mai putut să-i salveze viața.

Pompierii din Tulcea au fost solicitați să intervină, marți seara, după ce un incendiu a cuprins o casă din localitatea Horia. La fața locului s-au deplasat 13 pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, și un echipaj SMURD. „În momentul sosirii la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul unei camere”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 65 de ani, fusese scos de vecini din casă, în stare de inconștiență. La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță, dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a salva viața bărbatului, fiind declarat decesul.

Incendiul a afectat o singură cameră, în acre au ars materiale textile și elemente de mobilier. Cauza probabilă a incendiului este o candelă nesupravegheată.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.